A doua ședință de apreciere pentru leu

Redactia -

A doua ședință de apreciere pentru leu

Moneda națională a avut ieri o evoluţie pozitivă, ea apreciindu-se în faţa principalelor valute cu circa un ban, la aceasta contribuind menţinerea la cote scăzute a aversiunii faţă de risc.

Cursul euro a revenit, după şase zile, sub pragul de 4,50 lei, el coborând de la 4,5085 la 4,4997 lei. Piaţa s-a deschis ieri 4,50 – 4,5030 lei, valori apropiate de cele de la închiderea de marţi, urmate de o apreciere a leului la un nivel de 4,4940 unităţi. Până la anunţarea cursului de către BNR, euro a revenit la 4,50 lei, pentru ca apoi cotaţiile să scadă spre 4,49 lei, la ora 14:00 ele fiind de 4,4880 – 4,4910 lei.

Cursul dolarului american a scăzut de la 3,2420 la 3,2314 lei iar cel al francului elveţian de la 3,7081 la 3,6945 lei.

Mişcarea leului s-ar putea inversa începând de astăzi, în cazul în care Rezerva Federală americană va decide să reducă cu încă 10 miliarde de dolari suma pe care injectează în economia SUA, care se ridică în prezent la 65 miliarde dolari.

Monedele din regiune înregistrau, de asemenea, mişcări nesemnificative în raport cu euro. Cea poloneză se întărea la 4,199 – 4,208 zloţi iar cea maghiară la 309,6 – 311 forinţi.

Perechea euro/dolar se tranzacţiona la 1,3904 – 1,3932 dolari, în uşoară scădere faţă de acum două zile, investitorii luând poziţii de protecţie înainte de conferinţa de presă a lui Janet Yellen, pe care preşedintele Fed urma să o ţină după încheierea şedinţei lunare a Comitetului monetar al băncii centrale americane.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe iunie la 1,3925 dolari iar uncia de aur cu scadenţa aprilie scădea la 1.344 – 1.350 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la oră 14:00