A doua finală de Cupă României pe noul „Ilie Oană”. Din nou, cu Astra în ultimul act. Nu a trecut de FC Voluntari, o va face de Viitorul celor doi Hagi?

Dragos Trestioreanu -

A doua finală de Cupă României pe noul „Ilie Oană”. Din nou, cu Astra în ultimul act. Nu a trecut de FC Voluntari, o va face de Viitorul celor doi Hagi?

În urmă cu doi și o zi, noii arene Ilie Oană, din Ploiești, i se trasase sarcina, cum suna pe vremuri limba de lemn, să găzduiască finala Cupei României, stadionul local, cu 15.000 de locuri, fiind apreciat numai bun pentru a primi două echipe, Astra Giurgiu și FC Voluntari, calificate în ultimul act și bine cunoscute pentru suporteri puțini. Asta a fost atunci în vedetă, căci în deschidere s-a disputat, așa cum va și mâine, în același loc, finala Cupei României la juniori „U 19”. Și-atunci, în finala juvenilă a acces Viitorul „U 19”, ca și acum, adversara fiind acum doi ani UTA Arad, învinsa „copiilor” lui Gică Hagi.

În prezent, un alt club din Ardeal, CFR Cluj, campion de seniori al ediției 2018-2019, i-a luat locul „Bătrânei Doamne”, iar în cea a echipelor mari, cum li se mai zice, locul Voluntariului – amenințat acum cu barajul – de… seniorii de la Viitorul. Cei mai buni juniori din țară se vor afla față în față în curând, de la 16.00, iar patru ceasuri mai târziu, Denis Alibec, un fost echipier al Viitorului, respectiv Ianis Hagi își vor conduce coechipierii către centrul terenului, cu speranța, fiecare a câștigării trofeului. Pentru Astra ar fi un bis, după cel adjudecat, ulterior loviturilor de departajare, pe „Arena Națională”, în dauna Stelei de-atunci, o victorie care ar mai atenua din tristețea eșecului, tot la lovituri de departajare din 2017, iar pentru Viitorul – o premieră absolută.

La conferințele de presă de dinainte de finală, primul a vorbit Constantin Enache, cunoscut mai ales drept Costel Enache, a avut un discurs mai lung și inteligent, semn că la Astra, pe bancă, se aduc mai ales băieți deștepți, având cuvintele la ei, cum a fost și Valentin Sinescu, renumit pentru cel mai grozav speech, la vremea lui, din tot primul eșalon! În schimb, „Regele” a fost atât de concentrat pe finală, încât a mărturisit că nici nu știa că în ziua acesteia, 26 mai 2-19, vor avea loc alegerile pentru Parlamentul European și referendumul pe justiție din România! Cu fair play, Enache a recunoscut că echipa lui nu dispune un suport moral prea mare din tribună, dar și-=a manifestat dorința ca fotbaliștii lui să-i respecte pe cei care vor veni la ultimul act: „că or fi șase, șapte, opt, zece, câți or fi, noi trebuie să jucăm pentru ei”! Hagi senior se bazează însă, astăzi, de la opt seara, pe mai mulți suporteri ai Viitorului, având semnale că mulți constănțeni și-au manifestat dorința de a urca în tribunele arenei Ilie Oană, pentru a-i susține pe Hagi juniori și pe colegii lui, despre unii dintre ei, căpitanul, Drăguș și Vână, se spune că vor ținta unor scouteri veniți special să îi urmărească, înainte de ultima decizie a unui transfer afară la vară.

Dacă Viitorul îl are incert pe Boboc, internaționalul „U 21”, la Astra, singurele probleme ar fi cu… banii, care nu prea mai intră în conturi de luni bune! Costel Enache a vrut să treacă peste acest aspect, scoțând în evidență dorința mare a oricărui fotbalist de a cuceri un trofeu, la o finală ei negândindu-se în primul rând la aspectul material! Viitorul nu are astfel de probleme, nici salariile nu sunt la nivelul celor de la Giurgiu, iar forma celor de la Ovidiu ar fi un atu în plus pentru băieții de la malul mării, cum sună tot limba de lemn. Dată fiind valoarea reală a combatanților, apreciez că finala de azi este una de… 1 X 2!

După ce s-a vehiculat că la ultimul act a fost delegat craioveanul Sebastian Colțescu, din orașul echipei, CSU, care se duela cu Viitorul la locul 3 din play-off, iar constănțenii au protestat, arbitru a fost desemnat bucureșteanul Radu Petrescu, o alegere foarte bună a comisiei conduse de grecul Kyros Vassaras. Petrescu va fi asistat la cele două lunii de concitadinul Mircea Orbuleț și de mehedințeanul Marius Nicoară, din Drobeta Turnu Severin, ca rezervă a centralului fiind delegat tot un cavaler al fluierului care domiciliază în București, Andrei Florin Chivulete. Observatorul lor va fi vâlceanul cu domiciliul tot în… capitala țării, dar cu rădăcini prahovene, Augustus Constantin, unchi ai lui locuind în Ploiești. Cu ochii pe organizatorii jocului, adică… subalternii de la FRF, va sta brașoveanul Octavian Goga, vicepreședinte al Federației Român de Fotbal.

De subliniat că, în finala din 2017, component al echipei FC Voluntari, actualul căpitan al echipei FC Petrolul Ploiești, Marinescu, a transformat lovitura de pedeapsă care i-a dus pe ilfoveni în prelungiri, iar la loviturile de departajare, a bifat încă o reușită de la punctul cu var, contribuind astfel în mare măsură la adjudecarea unui trofeu într-o finală începută de FC Voluntari în calitate de outsider! La ora finalei din acest an, mijlocașul ploieștean se va afla în fața micului ecran într-una dintre camerele hotelului Continental, din Arad, în așteptarea meciului de-a doua zi cu UTA!

Foto: www.frf.ro, Mihai TOMA și www.gswp.ro

❗️De pe 2 și până pe 11 august, 1️⃣8️⃣ echipe naționale, printre care și cea a României, se vor întrece la Ploiești și…

Publicată de Federatia Romana de Baschet pe Luni, 29 iulie 2024