A doua zi de grevă generală în Învăţământ

Redactia -

A doua zi de grevă generală în Învăţământ

Continuă protestul profesorilor. Marţi este a doua zi de grevă generală. Sindicaliştii ameninţă chiar cu ieşirea în stradă.

„Atenţionăm Guvernul României că, dacă în perioada imediat următoare nu se implică serios în soluţionarea problemelor care fac obiectul grevei generale din învăţământ şi nu vine cu propuneri care să fie acceptate de membrii de sindicat, salariaţii din educaţie sunt hotărâţi ca, în paralel cu greva generală, să iasă masiv în stradă”, se arată într-un comunicat de presă semnat de federaţiile din Educaţie.

„ESTE greva oamenilor școlii, este greva celor peste 200.000 de angajați din învățământ, care s-au săturat de nepăsarea guvernanţilor. Este greva celor care spun răspicat: AȘA NU SE MAI POATE!

ACUM, mai mult ca oricând, este important să dăm dăvadă de unitate. Le mulţumim pentru susţinere şi înţelegere părinţilor şi elevilor!

Atenție, însă, la manipulările și dezinformările de pe rețelele sociale și cele care apar în spaţiul public pe anumite site-uri! Facem apel atât la jurnalişti, cât şi la membrii de sindicat să verifice informațiile la nivelul organizațiilor sindicatele teritoriale sau la federaţiile reprezentative din învăţământ!

De aproape doi ani tragem semnale de alarmă, organizăm acțiuni de protest”, mai transmit liderii de sindicat.

 

Foto ilustrativ www.pexels.com