A fugit de puşcărie tocmai în Olanda

Redactia -

A fugit de puşcărie tocmai în Olanda

În urma activităţilor desfăşurate de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale – Biroul Urmăriri a fost depistat şi reţinut ulterior în Olanda un bărbat din Ploiești, care era urmărit naţional şi internaţional pentru că se sustrăgea de la executarea unui mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria Ploieşti, pe o durată de 30 zile, pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

La data de 18.09.2013, bărbatul a fost extrădat către ţara noastră, fiind preluat din Amsterdam de o escortă.

Acesta a fost introdus în arest, urmând a fi prezentat la Judecătoria Ploieşti pentru confirmarea măsurii arestării preventive de către judecător.