A început competiţia „Destinaţia anului în România”
Redactia -
Într-o perioadă în care nevoia de a construi o imagine autentică și atrăgătoare pentru destinațiile din România devine din ce în ce mai presantă, Organizația Destinația Anului lansează cea de-a cincea ediție a competiției omonime.
Destinația Anului este mai mult decât o competiție: este cea mai mare acțiune de promovare a destinațiilor din România către români, este o inițiativă de formare și promovare a expertizei în domeniul managementului de destinație, un proiect care inspiră și redefinește obiectivele acestui domeniu. În primele patru sezoane, proiectul a sprijinit peste 200 de branduri turistice în eforturile lor de afirmare și a adunat un impact semnificativ în online, cu peste 25 de milioane de vizualizări pe canalele social media, devenind un vector esențial pentru promovarea destinațiilor românești la nivel național. Participarea la vot a implicat sute de mii de participanți și a generat multă mândrie locală. Competiția a ajutat la „descoperirea” de noi locuri frumoase și necunoscute în România și la redescoperirea unor branduri cu tradiție în domeniu.
Categorii de concurs și etape
În cea de-a cincea ediție, publicul este invitat să își nominalizeze destinațiile preferate în următoarele categorii:
Orașe care inspiră – pentru municipiile care se remarcă prin notorietate și investiții în turism;
Stațiuni Balneo-Climaterice – stațiuni deschise pe întreaga durată a anului, de interes local și național;
Tărâmuri fermecate – localități sau regiuni până la 3,000 km² cu valoare naturală și istorică deosebită;
Sate de poveste – sate și comune ce oferă experiențe autentice în mediul rural;
Distracție și aventură – destinații ce oferă experiențe pentru toate vârstele, sportive sau de agrement;
Cultură și educație – muzee, castele și alte atracții culturale;
Nominalizările se pot face în perioada 12 noiembrie – 5 decembrie 2024 pe platforma www.destinatiaanului.ro, iar destinațiile calificate vor fi anunțate pe 17 decembrie 2024. În etapa urmatoare, finalistele vor fi selectate pe baza unui set de criterii bine definite și vor fi anunțate public pe 25 ianuarie. În ultima etapă a concursului destinațiile câștigătoare vor fi alese pe baza votului publicului, al juriului de experti și arhitecți și a unei cercetări sociologice.
Proiectul Destinația Anului își propune să inspire românii să continue să descopere valorile autentice și frumusețile unice ale țării. „Ne dorim să transformăm vacanțele în România într-un motiv de mândrie, o experiență de neuitat, vibrantă, și nu doar o opțiune economică. În aceste vremuri, mândria locală este esențială pentru revitalizarea destinațiilor noastre turistice și pentru o viață mai bună atât pentru locuitori, cât și pentru vizitatori,” a declarat Mihai Bârsan, fondatorul Destinația Anului.