A început construirea Şcolii Speciale nr.1 Ploieşti, pentru elevii cu nevoi speciale

Daniel Dimache -

A început construirea Şcolii Speciale nr.1 Ploieşti, pentru elevii cu nevoi speciale

Administrația județeană a încheiat un contract de lucrări pentru construirea clădirii Școlii Speciale nr. 1 Ploiești, unitate de învățământ care în prezent se numeste Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr 1.
Recent, a fost dat și ordinul de începere a lucrărilor pentru construirea noului imobil ce se va afla în apropierea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova, din Șoseaua Vestului.


Sălile de clasă vor fi concepute pentru 12 copii, la parter urmând să fie două sali pentru clasa I și alte două pentru clasa pregătitoare, respectiv pentru preșcolari. La etaj spațiul va fi compartimentat pentru nouă clase, tot pentru câte 12 copii, însă aici vor învăța elevii de la clasa a II-a pana la clasa a X-a.
Copiii care învață la Școala Specială nr. 1 Ploiești/ Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 Ploiești au nevoi speciale, fiind diagnosticaţi cu afecțiuni din spectrul autist, schizofrenici, cu sindrom Down sau cu probleme locomotorii. Noul imobil va avea și săli de educație fizică, de terapie educațională, săli de mese, laboratoare, cabinete medicale specifice, vestiare, grupuri sanitare și lift special.


Valoarea totală a obiectivului de investiție este de 5.752.933,68 fără TVA, iar sursa de finanțare este din bugetul propriu al Consiliului Județean Prahova, dar și de la bugetul național, prin Programul National de Dezvoltare Locală (PNDL). Perioada de execuție a lucrărilor este de 36 de luni.
Contractul prevede și realizarea unor lucrări de arhitectură, lucrări de rezistență, instalații electrice, termice, sanitare, ventilații, detecție semnalizare incendiu, hidranți, așa cum sunt prevăzute în caietul de sarcini cât și în proiectul tehnic.
Președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, a apreciat importanța acestui proiect, prin care copiii cu nevoi speciale din Ploiești vor beneficia de un sediu modern, care să le ofere condiții mult mai bune decât în prezent.