A început programul Rabla 2018

Redactia -

A început programul Rabla 2018

Administrația Fondului de Mediu a anunțat că programul „Rabla” – 2018 începe joi, 15 martie, în condiții similare cu cele stabilite anul trecut, prima de casare rămânând la 6500 de lei. Persoanele fizice se pot înscrie la producătorii validați începând cu data de 15 martie a.c. Tot cu aceeași dată, persoanele juridice pot depune dosare de acceptare la Administrația Fondului pentru Mediu, în condițiile Ghidului de finanțare.

Suma alocată sesiunii de finanţare din 2018 a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional este 133.000 mii lei, din care: 113.000 mii lei pentru persoane fizice și 20.000 mii lei pentru persoane juridice.

Obiectul programului îl reprezintă finanțarea nerambursabilă din Fondul pentru mediu, acordată sub forma primei de casare, pentru achiziționarea autovehiculelor noi, mai puțin poluante, în schimbul predării spre casare a autovehiculelor uzate. Scopul programului îl constituie îmbunătățirea calității mediului prin înnoirea Parcului auto național.

Pentru a obține prima de casare, mașinile scoase din circulație trebuie să aibă o vechime de cel puțin opt ani (adică să fi fost înmatriculate inițial în România înainte de 1 ianuarie 2011).