A lipsit doar victoria…

Redactia -

A lipsit doar victoria…

Un cadru ambiant perfect: stadion aproape plin, vreme minunată pentru fotbal, show în toată arena, cu tonul dictat dinspre peluza galeriei, o echipă a Petrolului dominând copios, în prima repriză,  liderul la zi al campionatului Ligii I, CFR Cluj, cum nu se mai întâmplase în niciun alt meci din această ediţie, ocazii mari, un gol din penalti etc. Din tot acest tablou superb a lipsit din păcate, la final, doar victoria echipei mai bune – cea a „lupilor”. Deşi în mitanul secund, oaspeţii – chiar şi în 10 oameni, după eliminarea lui Camora, pentru cumul de cartonaşe, la faza la care s-a dictat o lovitură de pedeapsă – au ieşit la joc, statistica totakă a întâlnirii a reţinut 10 oportunităţi de gol de partea gazdelor şi numai patru – de cea a oaspeţilor. În plus, ploieştenii au avut şi două bare, la execuţiile lui Linares, în minutul 30, şi Mustivar (foto, în stânga, duleându-se cu Ronny, priviţi de Boudejmaa şi Nicoară; www.prosport.ro), o jumătate oră mai târziu. Momentul acordării loviturii de la „11 metri” a suscitat discuţii în tabăra lui Paszkany Arpad şi Iuliu Mureşan, declaraţii pe care le puteţi citi în finalul cronicii, însă faza a fost totuşi simplă: Younes a centrat la 7 metri, de pe stânga, Opriţa a plonjat la sacrificiu, din poziţie centrală, pentru a lovi mingea cu capul, dar Camora, care pierduse prim-planul, l-a lovit, imprudent, cu piciorul în cap, în încercarea lui de a lovi balonul. În astfel de cazuri, un asistent de talia constănţeanul Aurel Oniţa nu putea semnaliza decât „11 metri” şi solicita şi cartonaş galben pentru portughez. Tânărul arbitru gălăţean Adrian Cojocaru s-a conformat, mai ales că fusese prins într-o poziţie nu tocmai favorabilă pentru el. Om de gol cu sânge rece, Younes l-a executat de la punctul cu var, în minutul 38, pe Beto, iar Petrolul a intrat la vestiare cu un ecart minim, 1-0, dar plin de speranţe că se vor putea lega trei victorii, de către echipa lui. Singurul regret, după o evoluţie foarte bună în cea dintâi repriză, a fost că Younes (6), Linares (11), Maxim (41), Zerka şi Boudjemaa, în aceeaşi fază, din minutul 45, nu l-au putut învinge pe lusitanul dintre buturile CFR-ului.

La pauză, antrenorul Petrolului, Gheorghe Mulţescu, a făcut acelaşi gen de schimbare ca şi la meciul de la Dinamo, scoţându-l pe Zerka şi băgând în loc un mijlocaş, acum, Ben Djemia, atunci – Osiako. Dar dacă acesta din urmă este un fotbalist tehnic, care poate să joace şi în profil ofensiv, tunisianul nu e, clar, decât un fundaş stânga obişnuit, nicidecum un închizător, aşa cum i s-a cerut să joace. Automat, prin ieşirea marocanului, forţa din atac a gazdelor a scăzut considerabil, permutările cu Younes când pe dreapta, când pe stânga, cu Opriţa – vârf împins, cu Boudjemaa izolat, vreo 20 de minute, pe dreapta, au bulversat jocul „galben-albaştrilor”. Iar cum Ioan Andone, noul tehnician al CFR-ului, le-a dictat, în disperare de cauză, băieţilor săi să atace, cu orice preţ, buturile lui Hamutovski, raportul de forţe a înclinat altfel în mitanul secund. Însă, şi în aceste condiţii, cel de ocazii de gol le-a fost favorabil tot petroliştilor: 5-3. Numai că gol nu au marcat decât oaspeţii, în minutul 70, atunci când – la o pasă lungă, la bătaie, a lui Nicoară, speculativul Sougou l-a devansat pe Melinte şi a deviat perfect, cu capul, pentru Ronny, aflat nepermis de liber. A urmat avansarea brazilianului spre poarta adversă şi o minge aruncată lejer, de la 10 metri, peste Hamutovski, ieşit în întâmpinare. S-a făcut de 1-1, iar ultima parte a jocului a fost una nerecomandabilă cardiacilor, acelaşi Ronny (72), Younes (86 şi 89) şi, mai ales, Ganea trecând pe lângă lovitura de graţie. Privind per total, Petrolul merita cu prisosinţă victoria, dar i-a lăsat să scape din  teama de a face încă o mare surpriză, după partida din „Groapă”. Dacă, la Bucureşti, lui Mulţescu i-a ieşit cu schimbarea lui Zerka încă de la pauză, contra CFR-ului s-a dovedit chiar falimentară.

Remarcabilă, după ultimul fluier al arbitrului, reacţia suporterilor ploieşteni, care au chemat echipa să salute galeria şi, apoi, pe ceilalţi fani din stadion. Au fost aplauze frenetice, scandări şi mulţumiri pentru un joc la înălţime al favoriţilor, mare parte din meci. I-a venit rândul lui Gigi Mulţescu să fie adus de la vestiare, pentru a-şi auzi numele scandat de ultraşi. A lipsit doat victoria… Se speră să vină dion nou, săptămâna viitoare, la Sibiu, într-un nou meci de 6 puncte, cel contra formaţiei CSU Voinţa. La cum joaca Petrolul, cel puţin 45 de minute, ultimele din partidele cu FC Braşov şi Dinamo, plus primele – contra CFR-ului, şi la cum îii ştim pe sibieni nu ar fi o minune dacă Opriţa şi coechipierii lui îi vor depăşi chiar şi la ei acasă. Mai ales că există o mare rivalitate perpetuată din Liga a II-a, ce poate fi decisă iar în favoarea găzarilor.

SC FC PETROLUL: Hamutovski 6.5 – B. Străuţ 7 (90+3 – Bikana), Linares 6.5, Melinte 5.5, Fl. Maxim 6 – Mustivar 7, Osiako 6.5 (73 – Fl. Dumitru 6) – Opriţa 7.5 (cpt), Boudjemaa 7.5, Younes 7.5 – Zerka 6.5 (46 – Ben Djemia 6).

CFR: Beto 6.5 – Lion 6 (89 – Panin), Cadu 6 (cpt), G. Mureşan 6.5, Camora 5 – Sare 6.5, Godemeche 6 (62 – L. Ganea 6.5) – Sougou 7, Bastos 6 (72 – Vranjes 6.5), Nicoară 6.5 – Ronny 7.5.

Au arbitrat: Adrian Cojocaru (Galaţi) 7 – Aurel Oniţa 8 (Constanţa) şi Sebastian Gheorghe 7.5 (Suceava).

Observatori: Ion Craiu, pentru joc, şi Gheorghe Moise, pentru arbitraj (ambii din Bucureşti).

Cartonaşe galbene: Boudjemaa (7), Godemeche (8), G. Mureşan (27), Camora (28 şi 38), Osiako (31), Fl. Maxim (34), Nicoară (53), Lion (67), Mustivar (80), Beto (90+3), B. Străuţ (90+3).

Cartonaş roşu: Camora (38).

După meci, aidoma noului lor antrenor, Ioan Andone, la conferinţa de presă, dar şi la sincronul de la „DigiSport 1”, patronul echipei CFR Cluj, Paszkany Arpad, şi preşedintele executiv Iuliu Mureşan au „înroşit” telefoanele postului care a transmis meciul în direct, condamnând arbitrajul. Paszkany a declarat: „Acuzele complet nefondate care se fac împotriva noastră îi inhibă pe arbitri. Toate deciziile s-au luat împotriva noastră, s-a arbitrat cu unităţi de măsură diferite. Nu a fost penalti, trebuind să ia cartonaş roşu jucătorul care l-a faultat pe Gabi Mureşan (n.r. – Boudjemaa), nu ni s-au dat lovituri libere, ni s-au arătat cartonaşe pe bandă rulantă. Să nu mai spun că primul cartonaş galben la Camora a fost penibil. Nu spun că a fost reavoinţă din partea arbitrilor, doar că, repet, această campanie care se duce împotriva noastră şi-a atins scopul”. Şeful executivului clujenilor, Iuliu Mureşan, i-a ţinut isonul: „Penaltiul a fost dubios, dar înainte a fost fault clar asupra lui Cadu. Totodată, primul avertisment la Camora s-a acordat cu uşurinţă. Ne-a umplut arbitrul de cartonaşe galbene, deşi nu a fost o partidă dură. Suntem totuşi mulţumiţi cu un punct, chiar dacă Liviu Ganea a avut la final o ocazie imensă. A fost un meci de infarct, în prima repriză fiind sigur că pierdem, dar în cea de-a doua, am fost convins că revenim. Cu acest punct vom lua titlul, înainte de partidă aveam cinci puncte avans, acum sunt şase. Trebuie să remarc schimbările făcute de Andone şi modul în care a pregătit meciul, în aceste câteva zile de când a fost numit. Sunt convins că la următorul joc vom arăta mult mai bine, având opt zile să pregătim, în linişte, partida de acasă, cu echipa Concordia Chiajna. Se vede, o spun din nou, mâna lui Andone, fiind un maestru care ştie să motiveze jucătorii, să-i aşeze în teren, să schimbe inspirat. Însă, recunosc că m-am aşteptat ca Petrolul să ne domine”. La „Fanatik Show”, emisiunea lui Horia Ivanovici, de pe „DigiSport 1”, antrenorul CFR-ului a spus: „Trebuie să fiu mulţumit de rezultat, pentru că Petrolul a avut ocazii foarte mari. Pe final, trebuie să fiu şi nemulţumit, pentru că puteam câştiga la ultima fază. Am rămas în zece oameni, dar nu a fost penalti la acea fază. Am fost fundaş şi ăla n-a fost penalti! A trebuit să schimb sistemul, dar cred că am avut o repriză a doua foarte bună. Poate că a fost bine că s-a dat şi eliminare la acea fază, pentru că ploieştenii s-au relaxat. S-a rupt ceva în mine însă la ratarea lui Liviu Ganea, din prelungiri”. Venit cu greu la conferinţa de presă, declarând că a făcut-o doar din respect pentru jurnalişti, Gigi Mulţescu s-a adunat şi a dialogat, apoi, cu reprezentanţii mass-media, în stilul său savuros: „Nu pot să cred că nu am reuşit să câştigăm un asemenea meci, având un om în plus, unu la zero pe tabelă, la pauză, ratând ocazii multe şi mari. Suntem balcanici (n.r. – prea supărat, tehnicianul a uitat că, dintre cei 14 fotbalişti pe care i-a folosit, doar cinci s-au născut în peninsulă!). Asta este situaţia, ne-am făcut-o cu mâna noastră. Subconştientul a lucrat în defavoarea lor, jucătorii crezând că au toate atuurile şi că victoria vine de la sine. Altfel, dacă echipa CFR Cluj vrea să fie campioană, Petrolul e de… Champions League”! Devenit golgheterul „lupilor” în 2012, cu 6 goluri, în şapte meciuri, tunisianul Hamza Younes a devenit ţinta televiziunilor. Iată ce a declarat, la „DigiSport” după meci: „Am jucat împotriva unei echipe mari, am făcut un meci bun, puteam câştiga. Ocaziile pe care le-am avut nu au fost aşa de clare, am încercat să marchez, dar nu am reuşit. O să mă revanşez în meciurile viitoare. Trebuie să câştigăm cu Sibiul şi atunci vom avea mai multă încredere. Campionatul este tare, e bine că joc aici, la Petrolul. Pot progresa şi mă gândesc să ajungem să evoluăm şi noi în Europa, cândva”. Să dea Dumnezeu să fie aşa!