A reclamat la poliţie că trei pesoane îi „sustrag” nucile

Redactia -

A reclamat la poliţie că trei pesoane îi „sustrag” nucile

„La data de 03.10.2014, în jurul orei 13.10, polițiștii Postului de Poliție Teișani au fost sesizaţi de către un bărbat din localitate, despre faptul că trei persoane îi sustrag nucile de pe un teren agricol din punctul „Pe Câmp” , de pe raza comunei Teișani”, relatează IPJ Prahova. „În baza sesizării, polițiști s-au deplasat la fața locului, unde, pe D.N.1 A la o distanță de aproximativ 200 de m. de terenul proprietatea apelantului, a fost identificată o căruță, în care se aflau trei persoane, din Vălenii de Munte, iar în tronul căruței se aflau nuci în coajă și curățate. Prejuduciul, estimat la 150 de lei a fost recuperat în totalitate. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, se mai arată în comunicatul de presă.