A tăiat stâlpul ca să fure cablul de telefon

Redactia -

A tăiat stâlpul ca să fure cablul de telefon

La data de 10.01.2014, în jurul orei 02.20, un bărbat a sesizat prin intermediul S.N.U.A.U. 112, faptul că în fața locuinței sale, din comuna Gura Vitioarei, se află parcat un autoturism suspect, iar la scurt timp, tot prin intermediul apelului unic de urgență 112, un angajat al unei societăți comerciale a sesizat faptul că s-a declanșat alarma care protejează cablul instalat la intrarea în satul Fundeni.

Deplasându-se la fața locului, polițiști din cadrul Postului de Poliție Gura Vitioarei, împreună cu polițiști din cadrul Poliției orașului Vălenii de Munte, au constatat faptul că pe drumul comunal, la intrarea în satul Fundeni, este căzut un stâlp din lemn care susținea cablul telefonic care era secționat și sustras pe o distanță de aproximativ 113 metri. În urma verificărilor, polițiștii au găsit cablul sustras, un fierăstrău de mână și un topor în zona autoturismului, depistând totodată proprietarul autoturismului, acesta fiind principalul suspect al furtului. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.