Ce se întâmplă cu Petrolul în play-off? Oferă numai… déjà vu-uri „albe”, pe arena Ilie Oană, în 2022? Cu FC Hermanstadt, ce derbi modest!

Dragos Trestioreanu -

Ce se întâmplă cu Petrolul în play-off? Oferă numai… déjà vu-uri „albe”, pe arena Ilie Oană, în 2022? Cu FC Hermanstadt, ce derbi modest!

Când FC Petrolul Ploiești a făcut, în singurul meci oficial de acasă din 2022, în sezonul regular, un 0-0, cel cu FC Buzău, suporterii „lupilor” au zis că treacă-meargă, oricum echipa fiind deja calificată, încă de anul trecut, în play-off. Deci, ce mai contau două puncte pierdute, chiar și pe arena Ilie Oană, înainte de intrarea în „campionatul de promovare adevărat”? Când a venit și ziua primului duel din play-off, tot de pe „Ilie Oană”, cel cu Universitatea Cluj, o echipă superioară Buzăului, al doilea 0-0 de acasă consecutiv a fost primit chiar ca un… succes în fața unei trupe întărite în iarnă cu nu mai puțin de nouă ex-divizionari A! Ei bine, a sosit și al treilea 0-0 la rând pe teren propriu, cu FC Hermannstadt Sibiu, dar venit repede după eșecul din partida contra CSA Steaua, de la București. Acum, fanii au început, parcă, să nu mai digere atât de ușor cele întâmplate. Mai ales că ecartul față de sibieni a rămas tot de trei puncte în favoarea găzarilor, iar visul unei victorii, urmată de o desprindere la șase lungimi a acestora, a părut o Fata Morgana, pe tot timpul încleștării. Căci, în fond, cam asta a fost, până la urmă, pe „Ilie Oană”. Dacă astăzi, 7 aprilie 2022, „U” se va impune, pe „Cluj Arena”, în dauna Stelei, atunci presiunea va deveni dublă. În sensul că și „șepcile roșii” s-ar apropia la numai patru puncte! Și pentru „lupi” urmează, peste trei zile, un alt meci dificil, pe terenul incomod al… incomodei Concordia Chiajna, cel sintetic. O confruntare din care se poate scăpa fără înfrângere cu destule eforturi, dar cu un succes – numai printr-un miracol! Așa ar părea, de altfel, o victorie, acum, a Petrolului, în play-off-ul 2022 al Ligii a II-a. Evident, la cum joacă în prezent echipa lui Nae Constantin!

După cum se știe, de sâmbătă, 2 aprilie și până sâmbătă, 9 aprilie, Vali Țicu și coechipierii lui au bifat deja două meciuri și vor mai avea încă unul de disputat la finalul acestui interval de timp de numai șapte zile. Automat – nu am descoperit eu America și nici nu am găsit Sfântul Graal -, fiecare antrenor care are la dispoziție un lot numeros și bun valoric face schimbări în primul „11”. Pentru a odihni unii jucători și a le da altora dintre ei prilejul să arate de ce au fost selectați, mai demult sau mai de curând, în efectiv. Gândind, oarecum, în mod diferit, tehnicianul Petrolului a mizat la București, în „Ghencea”, pe următoarea formulă de bază și cele cinci schimbări: Avram – Pîrvulescu (76 – Duță), Meijers, Huja, Țicu (cpt) – Cebotaru (68 – Chindriș), Seto (76 – Jarovic) – Bratu, Cioiu (68 – Pashov), Măzărache (68 – Tucaliuc) – Diarra, iar astăzi, la Ploiești: Avram – Pashov, Meijers, Huja, Țicu (cpt) – Cebotaru, Chindriș (58 – Seto) – Pîrvulescu, Tucaliuc (46 – Măzărache), Bratu – Diarra (87 – Jarovic). Deci, Nae Constantin a făcut numai trei modificări contra ardelenilor, dintr-un lot numărând 31 de fotbaliști! Nou-intrații în primul „11” aliniat împotriva Hermannstadtului au fost trei foste rezerve utilizate contra trupei lui Daniel Oprița. Iar, dintre cei trei jucători de schimb de ieri unul a fost titular la București, japonezul Seto, ceilalați doi – tot rezerve și acolo, intrate pe teren mai devreme (Măzărache, în minutul 46, acum, față de 68) sau cam la fel (Jarovic, 86, respectiv 87). În ambele partide, desfășurate într-un interval de patru zile, Nicolae Constantin a folosit cu totul 16 fotbaliști, dintre – o repet – cei 31 din lot, excluzându-i totuși pe Dragoș Gheorghe (accidentat) și Silviu Pană (încă nerefăcut 100%). Deci, 16 din 29, implicit puțin peste 50% din efectiv. Ceea ce, la prima vedere și nu numai, pare a devoala o anumită lipsă de încredere în întreg efectivul ales sau aprobat de către antrenorul principal!

Însă, despre ce-a fost în derbi, ca de exemplu conflictul verbal, de după ultimul fluier, dintre antrenorul principal și directorul sportiv ai FC Petrolul, pe de o parte, și un grup de suporteri de la tribuna 0, pe de alta, dar și despre altele, multe și deloc mărunte, ar mai fi destul de discutat. Însă, o voi lăsa, așa cum se spune în limbajul fotbalistic, pe „revenire”. Cea de joi seara, s[ fie una „la rece”. Până atunci, numai o primă concluzie: Nae Constantin a băgat, ca și la derbiul de acasă cu „U” Cluj, în disputa cu trupa finului său, Marius Măldărășanu, echipa Petrolului „care nu pierde, dar nu și câștigă”!

Foto: www.gazetaph.ro (www.europictures.eu – Răzvan PĂSĂRICĂ)