A vrut să otrăvească animalele sălbatice şi a fost acuzat de braconaj

Daniel Dimache -

A vrut să otrăvească animalele sălbatice şi a fost acuzat de braconaj

Polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat verificări într-o cauză privind existența, pe un teren viticol, aflat în extravilanul localității Gornet, a unor boabe de porumb tratate cu o substanță necunoscută, de culoare roz, ce părea a fi o substanță chimică ce provoacă intoxicarea, sterilitatea sau moartea exemplarelor de faună cinegetică.

O echipă operativă s-a deplasat la fața locului, ocazie cu care a constatat că, pe un teren cultivat cu viță de vie, a fost găsită împrăștiată cantitatea de aproximativ 5 kg de porumb boabe, ce ar avea urme ale tratării cu o substanță de culoare roz, iar în apropierea acestora a fost găsit un sac din rafie, în interiorul căruia s-a observat urme de substanță asemănătoare cu cea aplicată pe boabele de porumb.

Având în vedere cele constatate, s-a procedat la contactarea reprezentanților Unității Fitosanitare Prahova, care au recomandat ridicarea boabelor de porumb în vederea analizării în condiții de laborator.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de braconaj (utilizarea, indiferent de scop, a substanţelor chimice care provoacă intoxicarea, sterilitatea sau moartea exemplarelor de faună cinegetică).

Foto cu caracter ilustrativ