Academia de Minifotbal Strejnic, o adevărată oază pentru protagoniștii meciului dintre MFC Ploiești și campioana mondială a fotbaliștilor-artiști

Dragos Trestioreanu -

Academia de Minifotbal Strejnic, o adevărată oază pentru protagoniștii meciului dintre MFC Ploiești și campioana mondială a fotbaliștilor-artiști

Într-o seară plăcută, deși amenințarea ploii a plutit în aer, la câțiva kilometri de Ploiești, în ambianța deosebită a Academiei de Minifotbal Strejnic, pe un teren dotat cu iarbă artificială, noul partener al acesteia, echipa MFC, a disputat un meci amical apreciat drept unul de gală, în compania trupei campioane mondiale a întrecerilor de profil ale fotbaliștilor-artiști din lume.

La jocul care s-a bucurat de o gazdă ce-a oferit condiții la superlativ au fost de față și cursanții academiei de kick-boxing și fitness a lui Florin Ghiță și părinții lor, cu toții transformându-se în veritabili ultrași, încurajând formația favorită, MFC Ploiești, al cărei alt partener este patronul puștilor. Cu acest prilej, antrenorul MFC-ului, Gabriel Georgescu, a aliniat și un jucător surpiză, Vlad Badea, de la CS Blejoi și, totdată, jucător de minifotbal, în sezonul trecut, la Viking Pruszynski. Badea se află în probe, existând totuși șanse mari să se transfere la gruparea lui Georgescu. Totodată, a debutat la aceeași echipă și fostul petrolist Roberto Alecsandru, cel despre a cărui cooptare la MFC Ploiești anunțasem în urmă cu puțin timp. În afara celor doi, pentru MFC – care și-a dorit ca această partidă să fie una de prezentare – au mai evoluat portarii Mihai Vanghele (căpitanul echipei) și Mihai Șerban, ca și jucătorii de câmp Theodor Bojoagă, Eugen Rudaru (ambii colegi cu Vlăduț Badea la CS Blejoi), Dănuț Iancu (poraspăt întors de la Praga, de la turneul echipei naționale a fotbaliștilor fără contract), Florin Ghica și Cristian Stan. Au lipsit, motivat, fiind în concediu: Cristian Stănescu, Gabriel Năstase, Alexandru Ionuț Crăciun, Cristian Arnăutu, Irinel Ivan și Sebastian Miu.

Invitații Academiei de Minifotbal Strejnic au aliniat la fața locului un lot avându-l în frunte pe selecționerul-jucător Daniel Chiriță, în jurul căruia s-au aflat – în afara lui Cristian Dumitrache, alias Găină – încă doi protagoniști din „Atletico Textila”, Răzvan Oprea ( în rolul lui Leonard, în serial) și Andrei Mateiu (Costeluş, tot de acolo), apoi, cântăreții Ghedi Kamara și Ral Flo Wehrlen, ploieștenii Iustin Anghel și un alt fost petrolist, Decebal Nae. A fost și un debutant, de la Radio Prahova, Marius Popa. Scorul final a fost de 6-4 pentru campionii mondiali, pe reprize: 2-1, respectiv 4-3, autorii golurilor învingătorilor fiind Dumitrache (2), Nae, Ral Flo, Anghel și Popa, iar ale învinșilor – Badea, Stan, Ghica și Nae (autogol). A fost un test binevenit pentru MFC, la startul pregătirilor pentru sezonul oficial, cel care va debuta dincolo de jumătatea lunii viitoare.

Meritoriu este că – datorită importanței adversarei trupei ploieștene de minifotbal care a câștigat faza locală a Cupei României și a ieșit din grupe la turneul final național de la Sibiu al acestei competiții – meciul amical a fost condus de către un trio de arbitri avându-l în frunte pe fostul purtăror al ecusonului FIFA, ex-asistentul ploieștean Cristian Nica, actual director al CSM Ploiești, acesta fiind coleg de brigadă cu frații Piciu, Gabriel și Laurențiu. De subliniat că ambele combatante au apreciat prestația conducătorilor jocului. reamintesc că Nica i-a însoțit pe fotbaliștii-artiști români la Moscova, a condus meciuri acolo, din altă grupă decât cea în care a jucat echipa națională a noastră, și a fost foarte apreciat chiar și de formațiile… învinse!

La Strejnic, la Academia de Minifotbal, cei prezenți au petrecut o seara frumoasă, în auspiciile unei baze sportive bine întreținute și care oferă și alte servicii în afara celor specifice activității de bază. Pe cale de consecință, se pot întâlni acolo tineri și vârstnici doritori de a practica minifotbal, dar și de a… bea o bere după!

Foto: www.mficploiesti.hornexpert.ro (MFC, în echipament galben-negru, iar naționala artișilor fotbaliști, în roșu-galben; în poza de jos, o strângere de mână între fostul director al CSM Ploiești, Cezar Stoichiciu, prezent la fața locului, și actualul șef al clubului sportiv municipal, Cristian Nica)