Accident cu cinci autovehicule pe DN1, la Posada

Redactia -

Accident cu cinci autovehicule pe DN1, la Posada

Un bărbat în vârstă de 45 de ani, în timp ce se deplasa pe Drumul Național 1, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism care circula pe sensul opus de deplasare, condus de un bărbat în vârstă de 27 de ani.

În urma impactului acestor două autoturisme, cel condus de bărbatul în vârstă de 45 de ani a fost proiectat în alte două autoturisme conduse de doi bărbați cu vârstele de 32, respectiv 61 de ani.

Ulterior, autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 32 de ani a fost proiectat într-un altul, condus de un alt bărbat în vârstă de 29 de ani.

În urma coliziunilor, un pasager în vârstă de 55 de ani a suferit vătămări corporale, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Traficul rutier este dirijat de polițiști.

La acest moment se efectuează verificări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.