Accident cu descarcerare la ieșirea din Mizil
Daniel Dimache -
Un accident grav a avut loc pe DJ 100 C, la ieșire din Mizil, către comuna Fulga. În eveniment au fost implicați o conducătoare auto în vârstă de 36 de ani, și un conducător auto, în vârstă de 29 de ani. Un autoturism a rămas răsturnat pe plafon. Din cei 7 ocupanți ai celor două autovehicule, au rămas încarcerate 3 persoane (2 adulți și 1 copil), dar conștiente. La fața locului, ISU Prahova a mobilizat o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și ambulanța Smurd. Trei dintre persoanele adulte rănite, toate femei, au fost transportate la spital. Traficul a fost dirijat în zonă.