Accident cu intervenția elicopterului SMURD, la Albești-Paleologu
Daniel Dimache -

Un accident rutier grav a avut loc, astăzi, în jurul amiezii, pe raza comunei Albești Paleologu, pe DN1D, la intersecție cu drumul spre satul Cioceni. În eveniment au fost implicate 3 persoane – găsite conștiente, dintre care un minor.
Pentru gestionarea operativa a evenimentului au fost alocate următoarele forțe: 1 autospecială de stingere, 1 autospecială de descarcerare, 1 ambulanță SMURD TIM. În sprijin a venit și un elicopter SMURD.
Rănit în accident, un adult bărbat în vârstă de 46 ani (conștient) a fost transportat de elicopterul SMURD la Spitalul de Urgență Floreasca, din Capitală. Un alt adult rănit și minorul au fost transportați la UPU a Spitalului Județean.