Accident DN 72: autoturism răsturnat, stâlp dărâmat
Daniel Dimache -

La data de 11 noiembrie a.c., în jurul orei 03.30, polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Prahova au fost sesizați despre faptul că pe Drumul Național 72, în localitatea Stoenești ar fi avut loc un eveniment rutier.
Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat conducătorul auto în vârstă de 19 ani, din verificări, stabilindu-se faptul că acesta ar fi pierdut controlul direcției de deplasare intrând în coliziune cu un stâlp de electricitate, iar ulterior revine pe partea carosabilă, răsturnându-se pe plafon.
Întrucât tânărul din Ariceștii Rahtivani emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În urma evenimentului rutier, tânărului i s-au acordat îngrijiri medicale la fața locului.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice