Accident grav pe DN1, la Băneşti
Redactia -

Polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați, la data de 15 septembrie a.c., cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN1, în localitatea Bănești.
Aceștia s-au deplasat la fața locului, iar din primele cercetări a rezultat că un bărbat de 78 de ani ar fi condus un autoturism pe DN 1 în localitatea Bănești și ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un tânăr de 29 de ani. Ulterior al doilea autoturism a fost proiectat într-un alt autoturism condus de un bărbat de 56 de ani.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a tânărului de 29 de ani, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în toate cazurile.
În prezent, traficul este restricționat pe sensul de mers Brașov către Ploiești circulația fiind dirijată de polițiștii rutieri prezenți la fața locului.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului și dispunerii măsurilor legale ce se impun, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

![Consiliul Local Ploieşti, convocat marţi pentru zece proiecte importante Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/11/sedinta-cl-ploiesti.jpg)
![Proiect major de reabilitare a reţelei de transport și distribuție termică din Ploieşti Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/12/reabilitare-termie.jpg)
![Ploieşti: S-a prelungit măsura blocării parcării din zona fostului cinema Modern Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/11/parc-vest-cinema-modern.jpg)

![Razie a poliţiei în zona Halelor Centrale din Ploieşti Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2022/10/hale-centrale-renovare-2.jpg)