Accident grav pe DN72, în comuna Ariceștii Rahtivani. Update: O persoană a murit

Redactia -

Accident grav pe DN72, în comuna Ariceștii Rahtivani. Update: O persoană a murit

UPDATE: Din cercetări s-a stabilit faptul că ansamblul de vehicule a fost condus de un bărbat în vârstă de 28 de ani, iar celalalt autovehicul de un bărbat în vârstă de 69 de ani.

În urma impactului a rezultat decesul unei persoane, conducătorul auto al autoutilitarei, respectiv două victime, pasagere in autoutilitară, un tânăr în vârstă de 24 de ani, care a fost transportat la spital cu un elicopter SMURD, și o femeie în vârstă de 34 de ani.

Conducătorul auto al ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

La acest moment, se efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

***

Pompierii militari prahoveni acționează în aceste momente pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor, descarcerare și acordare a asistenței medicale de urgenţă în cazul producerii unui accident rutier în comuna Ariceștii Rahtivani, DN72.

La locul indicat s-au deplasat o autospecială de stingere, 2 autospeciale pentru descarcerare, un echipaj SMURD, o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă și o autospecială de primă intervenție și comandă.

Din primele informații primite de la fața locului, în eveniment au fost implicate o autobasculantă și un autoturism, în care se aflau 4 ocupanți. În autoturism există 2 victime încarcerate și inconștiente. Se depun eforturi pentru extragerea acestora. O altă victimă, conștientă, primește îngrijiri medicale din partea unui echipaj SAJ.

Se deplasează la fața locului și elicopterul SMURD.