Accident grav pe strada Mărăşeşti din Ploieşti
Redactia -

În cursul nopții trecute, în jurul orei 23.30, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Mărășești s-ar fi produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a două persoane.
Din primele cercetări de la fața locului a reieșit faptul că, un bărbat în vârstă de 28 de ani în timp ce conducea un autoturism pe strada Mărășești, către zona de Vest a municipiului Ploiești, a ajuns în proximitatea intersecției cu strada Plăieșilor și a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de un tânăr în vârstă de 17 ani, care circula în aceeași directie.
În urma impactului, motocicleta a fost proiectată într-un autoturism care se afla parcat în dreptul unui imobil, iar celălalt autoturism implicat a fost proiectat într-un stâlp de iluminat stradal.
În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului de motocicletă, dar si a unui pasager a acesteia, în vârstă de 19 ani, fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Ulterior, la unitatea medicală s-a prezentat și un pasager din autoturism, în vârstă de 21 de ani care acuza dureri la piciorul drept, astfel rămânând internat pentru investigații medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, iar conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drugtest rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului.
Foto ilustrativ