Accident la Brebu. O femeie a ajuns la spital

Redactia -

Accident la Brebu. O femeie a ajuns la spital

Polțiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Câmpina, au fost sesizați, la data de 10 mai a.c., cu privire la faptul că, pe raza localității Brebu, s-a produs un accident rutier.

Aceștia s-au deplasat de urgență la fața locului, iar din cercetările efectuate au constatat că, o femeie de 74 de ani ar fi circulat cu o bicicletă în localitatea Brebu, iar la intersecția cu strada Vasile Nicolau, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 18 ani.

În urma producerii accidentului, a rezultat vătămarea corporală a femeii, care a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Ambii conducători de vehicule au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt si dispunerea măsurilor legale ce se impun, in cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.