Accident mortal la Bărcăneşti (galerie foto)

Daniel Dimache -

Accident mortal la Bărcăneşti (galerie foto)

În acestă dimineaţă a avut loc, probabil, primul accident cu persoane decedate de la instituirea stării de urgenţă în România. Accidentul a avut loc pe DN 1, km 49, pe raza comunei Bărcăneşti.

La intrarea în satul Românești, km 49+150m, sensul de mers Ploiești- București, pe un sector de drum în curbă către dreapta, un conducător auto, în vârstă de 26 ani, se pare că ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ieșind în afara părții carosabile, unde s-a răsturnat pe plafon. Maşina implicată este o dubiţă Ford, cu numere de Vâlcea.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a 3 persoane, din nefericire, una dintre acestea fiind declarată decedată la fața locului, iar celelte fiind transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Persoana decedată avea 50 de ani şi era pasager în autovehicol.

Conducătorul auto a fost testat cu etilotestul, rezultat negativ. Se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier. Traficul a fost restricționat pe banda 1 a sensului de deplasare.