Accident pe strada Ştrandului din Ploieşti
Redactia -

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați la data de 20 septembrie a.c., cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Ștrandului din municipiu.
Aceștia s-au deplasat de urgență la fața locului, iar din cercetarile efectuate, au constatat că un tânăr de 17 ani ar fi condus un motociclu pe strada Ștrandului din municipiul Ploiești și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, pe aceeași direcție de deplasare.
În urma producerii accidentului, a rezultat vătămarea corporală a conducăorului de motociclu care a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate, urmând a fi testat și cu aparatul etilotest.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și dispunerea măsurilor legale ce se impun, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

![Șoferi periculoși, opriți din trafic: Trei cazuri grave în doar 24 de ore în Prahova Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/10/politist-rutiera.jpeg)

![Vineri, Parada lui Moş Crăciun la Vălenii de Munte. Programul târgului de sărbători Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/12/parada-craciun-valeni.jpg)