Accident rutier cu 6 autovehicule implicate, pe bulevardul Republicii din Ploieşti
Redactia -

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați, la data de 6 decembrie a.c., în jurul orei 23.00, cu privire la producerea unui accident rutier pe Bulevardul Republicii din municipiul Ploiești, eveniment soldat cu pagube materiale.
Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat de 54 de ani aflat la volanul unui autoturism, care se deplasa către zona de Nord a municipiului, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers către dreapta și ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 38 de ani.
În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 54 de ani s-a răsturnat pe partea stângă și a intrat în coliziune cu 3 autovehicule care se aflau parcate și într-un autoturism condus de o tânără de 18 ani.
Evenimentul s-a soldat cu avarierea celor șase vehicule implicate.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative.
În urma producerii accidentului rutier au rezultat doar pagube materiale.

![Oameni de afaceri din Marea Britanie, interesați de investiții majore la Ploiești Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2026/01/delegatie-marea-britanie.jpg)
