Accident rutier cu autocisternă răsturnată, în incinta Parcului Industrial Ploieşti

Daniel Dimache -

Accident rutier cu autocisternă răsturnată, în incinta Parcului Industrial Ploieşti

Astăzi, dis de dimineaţă, a avut loc un accident rutier grav, în urma căruia s-a răsturnat o autocisternă, la Parcul Industrial Ploieşti. Incidentul s-a petrecut chiar în interiorul Parcului Industrial, pe drumul intern dintre Vamă şi Yazaki.

În jurul orei 3.30, o autocisternă încărcată cu 26 tone de motorina a lovit un parapet beton şi s-a răsturnat pe laterală. Au avut loc scurgeri de combustibil. În derivă, autocisterna a acroşat şi alte 2 tiruri parcate. Nu au rezultat victime.

Conducătorul autocisternei, un cetăţean moldovean, se pare că nu ar fi observat parapeţii din beton. Traficul a fost restricţionat pentru ridicarea vehiculului.