Accident violent din Ploiești cu mașini proiectate într-un magazin din zona Republicii (foto)

Daniel Dimache -

Accident violent din Ploiești cu mașini proiectate într-un magazin din zona Republicii (foto)

Un accident violent a avut loc, în Ploiești, în zona B-dului Republicii, în seara de 21 decembrie, din cauza neacordării de prioritate. Au fost implicate două autoturisme, Logan și Skoda, venind de pe străzile Colinei, respectiv Nicopole. La volan se aflau doar conducătorii auto, din fericire, pentru că pasagerii ar fi avut și ei de suferit. Autoturismul care se deplasa pe strada Colinei nu a acordat prioritate și a intrat cu viteză în cel care se deplasa pe strada Nicopole, drum cu prioritate, proiectându-l în magazinul aflat în intersecție. De altfel, și autoturismul aflat în culpă a avut o traiectorie curioasă în urma impactului și a înregistrat daune serioase. Ambii conducători auto au suferit răni, cel care se deplasa pe drumul cu prioritate fiind internat vreme de câteva zile.