Accidente, şoferi băuţi, drogaţi sau cu permisul suspendat. Bilanţ al Poliţiei Rutiere

Redactia -

Accidente, şoferi băuţi, drogaţi sau cu permisul suspendat. Bilanţ al Poliţiei Rutiere

În dimineața zilei de ieri, în jurul orei 07.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost sesizati despre producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale pe Drumul Național 1A, în comuna Lipanești în care au fost implicate 3 autoturisme.

Din verificări, s-a stabilit faptul că inițial, impactul a avut loc între doua autoturisme, ulterior, unul dintre ele fiind proiectat într-un altul.

La testarea cu aparatul etilotest a celor trei, în cazul unui bărbat în vârstă de 41 de ani, din comuna Cărbunești, aparatul etilotest a indicat valoarea de 0.58 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

***

La data de 19 iunie a.c., în jurul orei 07.30, polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe Dj155, la intersecție cu Drumul Național 1, în afara comunei Păulești, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula către Drumul Național 1.

La volan, a fost identificat un tânăr în vârstă de 26 de ani, din orașul Slănic care prezenta un comportament suspect, motiv pentru care a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice.

Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

***

În jurul orei 09.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe strada Mărășești, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 49 de ani, din comuna Târgșor care a declarat că nu are asupra sa documentele solicitate pentru control.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul figurează cu permisul de conducere suspendat.

Ulterior, în jurul orei 19.00, ca urmare a sesizării unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale pe strada Zimbrului din municipiu între două autoturisme, polițiștii ploieșteni au depistat un alt conducător auto, un tânăr de 26 de ani din municipiu care se afla la volan, deși avea permisul de conducere reținut.

În ambele cauze, au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

***

Tot ieri, în jurul orei 12.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Câmpina, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe Bulevardul Carol I, din municipiu, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula către strada Oituz.

La volan, a fost identificat un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Brebu, care prezenta un comportament suspect, motiv pentru care a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism.

Ulterior, tânărul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice.

Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

 

Foto: arhiva