ACS Petrolul ’52 Ploiești a anunțat public că – din lipsa resurselor financiare de alocat în vederea adjudecării mărcilor „Petrolul” – nu va participa la licitația acestora! Ce va face Primăria Ploiești: le va atribui contra cost unei alte entități sau va rămâne cu mărcile în sertar, sine die?

Dragos Trestioreanu -

ACS Petrolul ’52 Ploiești a anunțat public că – din lipsa resurselor financiare de alocat în vederea adjudecării mărcilor „Petrolul” – nu va participa la licitația acestora! Ce va face Primăria Ploiești: le va atribui contra cost unei alte entități sau va rămâne cu mărcile în sertar, sine die?

Astăzi, 8 iulie 2021, pe siteul ACS Petrolul ’52 Ploiești, s-a postat un comunicat al clubului găzarilor referitor la licitația mărcilor „Petrolul”, care urmează a se desfășura la Primăria Ploiești. Iată-l: „ACS Petrolul ’52 nu va participa la licitația publică pentru atribuirea contractului de licență exclusivă a celor șase mărci <<Petrolul>>, ce va fi organizată, în data de 9 iulie, de către Primăria Municipiului Ploiești. Decizia a fost luată ca urmare a consultării membrilor Comitetului Director și ai AGA și are la bază faptul că, în acest moment, ACS Petrolul ’52 nu poate îndeplini anumite condiții de natură financiară, prin care să garanteze atingerea obiectivelor stabilite, de către Municipiul Ploiești, în contractul de licență exclusivă. Clubul nostru depune, în continuare, toate eforturile necesare pentru rezolvarea aspectelor financiare, astfel încât activitatea să se poată desfășura într-un climat propice performanței. Totodată, printr-o adresă oficială înaintată către Consiliul Local al Municipiului Ploiești, ACS Petrolul ’52 și-a reconfirmat disponibilitatea și a solicitat lămuriri suplimentare privind o viitoare asociere, una benefică Petrolului, suporterilor petroliști și comunității locale”.

Odată cu retragerea Veolia România Servicii Integrate SA din postura de partener finanțator al ACS Petrolul ’52 Ploiești, societate care a virat ultimii bani din contract pe 30 iunie 2021, resursele materiale ale clubului s-au subțiat, câtă vreme reprezentanța în țara noastră a unei bine cunoscute multinaționale asigura grosul bugetului, de trei ani și jumătate. Pe cale de consecință, la momentul licitației celor șase mărci „Petrolul” nu există alocată o sumă de bani necesară șanselor de a câștiga licitația. Din nou explicabil, fiind de presupus că un brand precum Petrolul, un club aproape centenar, atrage diverși investitori, doar nu… colecționari de mărci de pus de pus pe perete! În acest context, cum licitația se va desfășura mâine, 9 iulie, rămânând de văzut cine – și dacă – se va prezenta la primărie, se pune fireasca întrebare: ce se va întâmpla dacă mărcile vor fi adjudecate de către o entitate, alta evident decât cea care le-a achiziționat în vara lui 2017? Potrivit cerințelor stricte din caietul de sarcini, este totuși greu de crezut că se va prezenta o entitate care să-și adjudece licitația. Situație în care, ce se va întâmpla? Va ține municipalitatea mărcile la sertar, sine die?

În comunicat, se mai precizează și că ACS Petrolul ’52 este dispusă, în continuare, să se asocieze cu Primăria Ploiești, dar – nota bene – numai o asociere „benefică Petrolului, suporterilor petroliști și comunității locale”. Nu s-a detaliat însă, și ar fi fost foarte interesant să se fi făcut, cum ar vedea clubul „lupilor” o astfel de asociere. Despre ideea cu… SC Hale și Piețe și dreptul exclusiv de veto al acesteia am aflat că a fost respinsă de ACS Petrolul ’52, luna trecută. Este posibil ca – de ce nu? – noua solicitare să conducă la o altă amânare a licitației. O licitație care – potrivit legii, însă – tot va trebui ținută, existând un precedent din 2017, reamintesc. Asta, evident, dacă nu se va proceda, ulterior, la o asociere parafată, care să permită, legal, anularea operațiunii de licitare și atribuirea directă a mărcilor către ACS Petrolul ’52. S-ar mai pune totuși încă o întrebare: ce buget crede clubul că va putea fi asigurat de SC Hale și Piețe și ce sponsori ar atrage aceasta pentru promovarea garantată cel puțin vocal? Fapte, nu vorbe, desigur, căci a promite din gură este cel mai ușor!

Foto: www.realitateasportiva.net, www.psnews.ro și www.ploiesti.ro