ACS Petrolul ’52 Ploiești – FC U 1948 Craiova: un „meci-proiecție” pentru sezonul… 2022-2023! Liderul actual al eșalonului secund < echipa de pe un loc de baraj din Liga 1, acum!

Dragos Trestioreanu - sept. 23, 2021

Inițial, după ce am ieșit de la conferința de presă de după meciul din „16”-imile Cupei României, dintre ACS Petrolul ’52 Ploiești și FC U 1948 Ploiești, mi-am dorit să scriu imediat despre joc, mai ales că o anumită idee se tot propagase post-factum. Una cu care nu eram însă absolut deloc de acord. Astfel, și printre martorii pe viu ai partidei, și cred că și printre neutrii care au urmărit confruntarea pe micile ecrane, dar și pentru redactorii de la siteurile de sport centrale, se vehicula intens opinia că Petrolul ’52 jucase bine și îi făcuse față unei prim-divizionare precum „Craiova lui Mititelu”. Accept această părere exclusiv pentru absențele titularilor Pîrvulescu, Meijers, Țicu, Cebotaru, Tucaliuc și Diarra. Într-adevăr, îi era mai dificil lui Nae Constantin și jucătorilor lui să se lupte cu șanse la calificare fără șase fotbaliști de bază. Cu toții accidentați, numai moldoveanul de peste Prut, dintre ei, cerând să fie menajat, fiindcă simțise o durere la un picior. În rest, indisponibili mai vechi sau mai noi, unul dintre cei din urmă fiind golgheterul malian, Diarra, care are o leziune fibrilară, potrivit RMN-ului făcut a doua zi după partidă. Până aici, repet, sunt de acord cu opinia că „lupii” au ieșit onorabil din Cupa României. Însă, cu un amendament: ca suporter, văzând duelul, diferența de eșalon nesimțindu-se pregnant, nu puteai să accepți că nu se putea mai mult. Adică, să nu primești gol, chiar dacă a venit după o fază ca de Play Station, așa cum nota www.gsp.ro, sau – zic eu – de FIFA Manager anul nu știu care. A fost printre puținele momente în care Manolache, Lică și Huja au rămas fără replică în fața a trei străini de la adversari, dintre cei opt aliniați din start de Adrian Mutu: Vieira, Compagno și finalizatorul Ondaan. Nu mai are rost să amintesc că italianul nu a trecut de probe, în vara lui 2019, pe timpul lui Flavius Stoican, căci există sub comanda lui Nicolae Constantin, acum, doi atacanți la fel de înalți și puternici ca și Andrea Compagno (foto mijloc, cel din dreapta, alături de actualul buzoian Alexandru Munteanu). Mai precis, unul pierdut însă pentru o vreme, din păcate, adică Diarra, iar altul, Jarovic, luptându-se încă să se omogenizeze cu mai noii săi coechipieri. Am renunțat atunci să mai scriu, dar cvasi-certitudinea că se putea mai mult nu m-a părăsit nici la 24 de ore după meci! De ce?

Deoarece, și în acele circumstanțe total nedorite, o repet, nu s-a văzut vreo diferență mare între cele două formații. O diferență cât să se impună una dintre ele, chiar și la limită. Acest 0-1 stabilit repede după pauză (minutul 52) a semănat întrucâtva cu unul dintr-un alt duel din Cupa României, dar din sferturi, tot de pe arena Ilie Oană, bifat pe 4 martie 2020, pe timpul lui Costel Enache. Și-atunci s-a terminat, deci, cu același scor, 0-1, s-a marcat tot repede, ba chiar și mai repede, în minutul 35, prin actualul fecesebist Dumiter, din centrarea rapidistului împrumutat acum de CFR în Giulești, Carnat. Și atunci, ca și acum, chiar că nu s-a prea observat un decalaj valoric semnificativ față de trupa antrenată de… Leo Grozavu. Însă, și atunci, ca și acum, s-a pierdut meciul și, implicit, calificarea. Iar asta pentru că echipa a avut parcă prea mult respect față de adversari, și ei erau din Liga 1, bașca, aflați pe val, la acea vreme. La fotbal însă, când are loc un meci între echipe din eșaloane diferite, formația din cel inferior trebuie să profite de prima ocazie mai mare avută, ci nu de a cincea, fiindcă s-ar putea să nu mai ajungă și la aceea. Marți seară, vitezistul Măzărache n-a punctat nici din prima, nici din a doua, nici din a treia și nu a mai ajuns s-o aibă și pe a patra sau a cincea, fiind înlocuit. Ba chiar, ca și Saim Tudor, cam târziu! În plus, pe final, la șutul senzațional al unui jucător care ar merita să fie folosit mai mult, ci nu cât un… junior „no name”, este vorba despre Buia, urmat de respingerea în față a lui Popa, mingea a ajuns pe stângul lui Bratu. Un tânăr care, altădată, rupea plasa, de la 16 metri, central, nu… peluza din spatele buturilor! Dacă o va face la Dej, sâmbătă, jos iar cu pălăria, putând exista scuza că nu Cupa României o fi fost importantă pentru găzari, ci promovarea în Liga 1. Totuși, când crezi așa ceva, fără să o și recunoști, normal, îți asumi o sarcină în plus în viitorul din acest sezon: musai să ajungi pe prima scenă, altă cale neexistând!

E adevărat că FC U 1948 Craiova are un lot destul de bun, deși se afirmă, pe ici, pe colo, că nu ar fi deloc așa, dar când o fac „vopsitori de elită”, precum un fost gropar al fotbalului românesc, trebuie să înțelegem exact opusul! Dar, la Ploiești, chiar dacă a jucat ceva mai bine decât acasă cu FCSB, fiind învinsă atunci dintr-un penalti just acordat, după învingători, șmecheresc – după învinși, înclinând personal spre a doua variantă, Diallo și coechipierii săi nu au rupt gura târgului. Vedeta meciului a fost… Peluza 1 (foto sus și jos) – felicitări pentru numeric și încurajările frenetice timp de 90 minute din 90! -, susținută după puteri de către mai puțin numeroasa Peluză 2! Așa-numita „Peluza Latină” a avut „de lucru” a se feri de torțele roșii slobozite de „întârziații” suporteri olteni, urcați târziu la locul special destinat lor în stadion. Inițiativa administratorului acestuia, Titel Arsene, de a ridica o plasă înaltă ca un zid între cele două galerii de la P2 a fost de bun augur și de apreciat, totodată, 99% dintre torțe sfârșind tocmai acolo! Cu siguranță că la meciul următor de acasă, contra nou-promovatei CSC 1599 Șelimbăr, ca să nu mai vorbesc de cel de la o alta, Unirea Dej, dinj deplasare, numericul suporterilor – ultrașii asigurând, de regulă, grosul – va fi net inferior celui din Cupa României. Marți, în arenă, atmosfera ca fost ca pe vremurile când aici veneau Vitesse Arnhem, Swansea, Viktoria Plzen sau Dinamo Zagreb. Cele două galerii au condus echipa chiar spre un succes, lotul de-acum al petroliștilor fiind valoros, cât să nu se resimtă atât de mult absențele, însă mi se pare a fi lipsit curajul de a crede! A crede în calificare! Dacă se profita la maximum de încurajările peluzelor și ale tribunelor, s-ar arătat că există forță, dacă nu s-a întâmplat astfel, s-a întors la speranțele numai din meciurile de la L2! Iar cele care vor veni, în acest eșalon, nu sunt deloc floare la ureche și, de fapt, acelea vor arăta adevărata putere, ci nu cel din competiția KO. Una din care „lupii”au ieșit bătuți numai la… puncte! Nu mai repet clișeul an de an că băieții or fi lăsat-o pentru la anul, căci atunci s-o dori tot să se aibă grijă de campionat, de cel din Liga 1, adică, nu de Cupă! Aceasta, mai spre 2025, așa? Să nu se uite că a se face un titlu de glorie dintr-un eșec este – și va fi mereu – foarte grav! E, altfel, părerea unui suporter, după joc, una pe care o împărtășesc pe deplin!

Foto: www.gsp.ro și www.fcpetrolul.ro