Acţiune a Poliţiei Vălenii de Munte în Gura Vitioarei, Predeal-Sărari și Teișani

Redactia -

Acţiune a Poliţiei Vălenii de Munte în Gura Vitioarei, Predeal-Sărari și Teișani
  • Polițiști ai Serviciului Rutier au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente, în special pentru verificarea transporturilor de persoane și mărfuri. Au aplicat 74 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 13.620 lei.

 

  • Și polițiștii Biroului Rutier au desfășurat o acțiune în municipiul Ploiești, având ca scop identificarea conducătorilor de autovehicule care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului. Au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale și au fost reținute patru permise.

 

  • Marţi, între orele 12 și 15, agenți din cadrul Poliției orașului Vălenii de Munte au organizat şi desfășurat o acţiune rutieră și de ordine publică în Gura Vitioarei, Predeal-Sărari și Teișani. Au fost verificați doi agenți economici, au fost controlate nouă autovehicule și un atelaj hipo și au fost aplicate nouă sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.030 lei (un permis de conducere reținut).

 

  • În intervalul orar 15-19, agenți din cadrul Poliției Mizil au desfășurat o acțiune rutieră pe raza orașului, prilej cu care au verificat 25 de autovehicule, au aplicat 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.537 lei și au retras un certificat de înmatriculare.

Foto:arhiva

❗️De pe 2 și până pe 11 august, 1️⃣8️⃣ echipe naționale, printre care și cea a României, se vor întrece la Ploiești și…

Publicată de Federatia Romana de Baschet pe Luni, 29 iulie 2024