ACȚIUNE DE AMPLOARE A FORŢELOR DE ORDINE ÎN ZONA HALELOR CENTRALE (video)

Daniel Dimache -

În cadrul unei acțiuni de amploare desfășurată astăzi, 4 aprilie, între orele 11:00-13:00, în zona Halelor Centrale din municipiul Ploiești, au fost constituite 13 dispozitive de ordine și siguranță publică şi puncte de verificare, acoperite cu 69 de polițiști, jandarmi, militari și polițiști locali, care au verificat modul de respectare a reglementărilor legale instituite în perioada stării de urgenţă.

Cu această ocazie, au fost legitimate și verificate cu privire la temeinicia motivului ieșirii din locuință 629 de persoane și au fost controlate 195 de autovehicule.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 53 de sancțiuni contravenționale, din care 36 au fost pentru nerespectarea restricțiilor de circulație și 17 pentru încălcarea altor acte normative (OUG 195/2002, Legea 12/1990), valoarea totală a acestora fiind de peste 111.000 lei.

Totodată, a fost verificată activitatea economică a 42 de societăți comerciale/producători, fiind aplicate 5 sancțiuni contravenționale și confiscate bunuri în valoare de 1320 de lei (legume, produse alimentare).

Au fost monitorizate și deplasările persoanelor cu vârste peste 65 de ani, fiindu-le reamintit că programul instituit în cazul acestei categoriei de vârstă este conceput pentru siguranța lor și că respectarea acestui program este absolut necesar pentru prevenirea îmbolnăvirii.

Având în vedere contextul actual, privind măsurile de limitare a răspândirii virusului gripal COVID-19, efectivele participante au fost instruite cu privire la modul de efectuare a verificărilor și au fost luate măsuri pentru echiparea cu mijloace de protecție personală.

Reamintim că măsurile adoptate au ca scop protejarea populației împotriva răspândirii virusului, sens în care măsurile privesc limitarea expunerii cetățenilor la condiții în care pot contacta această afecțiune medicală.

Astfel, este considerată ca justificată doar deplasarea pentru îndeplinirea unei activităţi cu o motivare obiectivă, cum este nevoia de procurare a alimentelor de bază, de asigurare a asistenței medicale, îngrijirea persoanelor (din orice categorie de vârstă), precum și activități din sfera celor agricole (lucrul în culturile agricole sau desfacerea produselor), activități profesionale pentru desfășurarea cărora nu au fost impuse restricții, dar și pentru asigurarea celor necesare animalelor de casă și a celor domestice.

„Vă rugăm să rămâneți în casă, pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur!” – este mesajul transmis de forţele implicate în păstrarea ordinii şi respectarea legii, din judeţul Prahova.