Acţiune de prevenire a suicidului la Penitenciarul Târgşor

Redactia -

Acţiune de prevenire a suicidului la Penitenciarul Târgşor

Comunicat de presă

  Cu ocazia  „Zilei Mondiale de Prevenire a Suicidului”, în 10 septembrie 2015, la sediul Penitenciarului Târgşor, ora 10.30, s-a desfășurat proiectul „Ești de neînlocuit”.

            Activitatea a constat în organizarea unei mese rotunde, cu participarea unui grup format din 16 persoane private de libertate clasificate în regim închis, funcționari publici cu statut special din Penitenciarul Târgşor, psihologi,asistenți sociali şi reprezentanţi ai O.N.G.- urilor partenere.

            Scopul acțiunii l-a reprezentat sensibilizarea funcționarilor publici cu statut special din sistemul penitenciar şi a persoanelor private de libertate, în raport cu problematica suicidului, prin:

         conştientizarea de către personal şi de către deţinuţi, a faptului că semenii noştri trec prin perioade existenţiale dificile şi au nevoie de susţinere din partea celor din jur;

         împărtăşirea experienţelor pozitive de către deţinuţi de sprijin care au ajutat alţi deţinuţi să depăşească o perioadă de impas existenţial;

         încurajarea persoanelor private de libertate să participe la programul specific de formare ca deţinuţi de sprijin.

         informarea personalului şi a deţinuţilor cu privire la semnificaţia Zilei Mondiale de Prevenire a Suicidului şi la principalele caracteristici ale fenomenului suicidar.

               Manifestarea a fost inițiată de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, desfăşurându-se la    nivel naţional în  toate unităţile penitenciare în data de 10 septembrie 2015.