Acţiune pentru prinderea hoţilor de lemne din zona Slănic

Redactia -

Acţiune pentru prinderea hoţilor de lemne din zona Slănic

Miercuri, 10 februarie a.c., în jurul orei 16.15, o patrulă de jandarmerie din cadrul Grupării Mobile ,,Matei Basarab” Ploiești, aflată în timpul executării unei misiuni specifice pentru combaterea faptelor de tăiere ilegală și furt de material lemnos pe raza Ocolului Silvic Slănic, au depistat în zona localității Vîlcănești, trei bărbați care transportau cu ajutorul unor atelaje hipo, material lemnos fără a avea documente justificative. Jandarmii au procedat la legitimarea și identificarea acestora, stabilind  că se numesc S.M. de 28 de ani, C.N. de 24 de ani si N.G. de 46 ani, toți  din localitatea Vîlcănești, județul Prahova.

Cele trei persoane au fost sancţionate contravenţional pentru ridicarea din fondul forestier naţional fără aprobare legală a cioatelor şi/sau resturilor de exploatare, faptă prevăzută de legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.