Adevăr sau fantezie de campanie electorală? – aceasta este întrebarea de pus clubului găzarilor

Redactia -

A făcut vâlvă în această săptămână informaţia potrivit căreia echipa de fotbal Petrolul Ploieşti a trezit interesul unui fond italian de investiţii, cu ramificaţii în câteva ţări europene. Mai mult, a fost scos în faţăi numele unui celebru antrenor suedez, Sven-Goran Eriksson (foto; www.onlinesport.ro), propus pentru postul de administrator delegat. Ştirea a fost publicată de siteul mai sus-menţionat şi preluată de cotidianul Gazeta sporturilor, după o declaraţie a managerului general Vivi Răchită, făcută la emisiunea lui Horia Ivanovici, de pe „DigiSport 1”, intitulată Fanatik Show.

Astfel, Răchită a declarat: „Am primit o hârtie oficială a unui grup de investitori din Italia, care se folosesc de numele lui Sven-Goran Eriksson, prin care suntem anunţaţi că vor să cumpere Petrolul. Fiul lui Eriksson a fost la meciul nostru cu Gaz Metan Mediaş. Mâine (n.r. – joi, 24 mai 2012), ne vom întâlni cu domnul Daniel Capră, cu domnul Florian Walter şi cu domnul primar al Ploieştiului şi vom discuta în formula de patru conducatori, la Petrolul. Adică, eu, domnul Capră, domnul Walter şi primarul. Dacă italienii vor înainta o ofertă, atunci – poate – domnul Capră (n.r. – actualul acţionar al SC FC Petrolul) va face o afacere şi-l va vinde”. În ceea ce priveşte intenţiile sale pentru viitorul imediat, fostul antrenor al „lupilor” a spus: „Vreau să mă ţin de cuvânt faţă de ce am discutat, în iarnă, cu domnul Walter. Eu voi pleca. Îmi doresc foarte mult să plec”!

Referitor la eventualitatea ca echipa să intre pe mâna unor patroni străini, există unele semne de întrebare, chiar dacă scrisoarea acestora a fost postată, în facsimil, de către un site local cu acces exclusiv – se vede – la documentele Primăriei Ploieşti. Nu s-a amintit, curios însă, absolut nimic despre o precizare făcută în subsolul acesteia, scrisă de mână, conform căreia – înainte de încheierea oricărei tranzacţii – se solicită o expertiză financiar-contabilă a SC FC Petrolul. Cum societatea care deţine licenţa de joc în Liga I se ştie că are datorii la stat, şansele ca să fie cumpărată par a fi mici. Altfel, îmbrăcată într-o poleială aurită, vezi numele lui Sven-Goran Eriksson, selecţioner al mai multor echipe naţionale, printre care şi cea a Angliei, scrisoarea poate fi asemuită – ţinând cont că se apropie alegerile – şi cu o… fantezie de campanie electorală. Nu ar fi deloc de mirare astfel ca totul să se transforme, repede, într-un balon de săpun. Dar să aşteptăm să vedem ce ne rezevă viitorul, şi din acest punct de vedere.