Admiterea la ASE 2026 începe pe 9 iulie
Redactia -

cademia de Studii Economice din Bucureşti (ASE) dă startul Admiterii 2026.
În perioada 9-16 iulie, au loc exclusiv online înscrierile la programele universitare de licenţă, pe platforma instituţională de admitere, pe care candidaţii o vor accesa din site-ul www.ase.ro.
Sub sloganul „Mai departe începe aici”, ASE pune la dispoziţia candidaţilor 8.031 de locuri, dintre care 3.211 sunt finanţate de la bugetul de stat. Pentru forma de învăţământ cu frecvenţă sunt oferite 7.064 de locuri, iar 967 pentru învăţământul la distanţă şi cu frecvenţă redusă.
Oferta educaţională
Pentru anul universitar 2026-2027, candidaţii pot alege dintre 36 de programe universitare de licenţă, organizate de cele 12 facultăţi ale ASE, cu predare în limba română, engleză, franceză şi germană. Oferta educaţională este completată de peste 1000 de oportunităţi de mobilitate internaţională prin programul Erasmus+, aproape 5.000 de locuri de cazare în campusul universitar, burse şi posibilitatea reierarhizării statutului buget/taxă după primul semestru, în funcţie de rezultatele academice.
Procesul de admitere
Modalitatea de admitere diferă în funcţie de programul de studii ales. Pentru 10 facultăţi, admiterea se bazează pe un eseu motivaţional şi pe media generală de admitere, calculată ca medie ponderată între rezultatul obţinut la examenul de Bacalaureat (70%) şi media anilor de liceu (30%). Pentru programele cu predare în limbi străine se susţine şi un test de competenţă lingvistică (care se poate echivala cu un certificat de competenţă lingvistică recunoscut de ASE). La Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică şi la Facultatea de Drept, admiterea include şi un examen scris. Candidaţii la aceste programe pot include în fişa de înscriere şi opţiuni pentru alte programe universitare ale ASE, ceea ce le oferă acces la mai multe variante de admitere la ASE, în afara opţiunii prioritare.
Mesajul Rectorului ASE
„Ştiu cât de importantă este alegerea pe care o fac astăzi absolvenţii de liceu, pentru că şi eu am fost, cândva, în aceeaşi situaţie. Am venit din mediul rural şi am ales Academia de Studii Economice din Bucureşti cu încrederea că educaţia poate schimba destinul unui om. Aici am avut şansa să mă formez, să devin şef de promoţie şi să înţeleg că seriozitatea, munca şi curajul de a urma un vis pot deschide drumuri pe care, la 18 ani, nici nu le poţi anticipa. Le doresc tuturor să aleagă universitatea care îi apropie cel mai mult de ceea ce îşi doresc să devină şi să aibă încredere în propriul potenţial. Îi aşteptăm cu drag la ASE!” Prof. univ. dr. Nicolae Istudor, Rectorul Academiei de Studii Economice din Bucureşti
Informaţii pentru candidaţi
Pe întreaga perioadă a admiterii, candidaţii beneficiază de sprijin informaţional prin Call Center-ul Admitere ASE, chatbotul dedicat şi grupul oficial de Facebook „Admis la ASE 2026”. Precizări complete privind condiţiile de admitere, documentele necesare, structura probelor şi calendarul procesului de admitere sunt disponibile pe site-ul ase.ro/admitere/licenta.
Recunoaştere internaţională
ASE îşi consolidează constant poziţia în clasamentele universitare internaţionale şi în sistemele de acreditare academică. În QS World University Rankings by Subject 2026, universitatea este prezentă în Top 500 mondial în domeniile Economics & Econometrics şi Business & Management Studies, fiind singura universitate din România prezentă în acest clasament prin ansamblul profilului său academic.
Calitatea modelului educaţional este confirmată şi de parcursul absolvenţilor: 86% dintre absolvenţii ASE îşi dezvoltă activitatea profesională în domeniul pentru care s-au pregătit.
Academia de Studii Economice din Bucureşti le urează succes tuturor candidaţilor şi îi aşteaptă să devină parte a comunităţii sale academice în anul universitar 2026-2027.

![Ploieşti: Restricții de circulație pentru continuarea lucrărilor la străpungerea Laboratorului Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2026/04/strada-laboratorului.jpeg)
