Adrian Năstase, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare

Redactia -

Adrian Năstase, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare

Adrian Năstase a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, în dosarul Zambaccian, pentru şantaj şi luare de mită în formă continuată. Soţia sa, Dana Năstase, a primit pedeapsa de 3 ani de închisoare cu suspendare, în acelaşi dosar. Decizia instanţei este definitivă. Totodată, lui Năstase i se va confisca suma de aproximativ 400.000 de euro.

Adrian Năstase a fost acuzat în acest caz că, în perioada 2002 – 2004, în calitate de premier, ar fi primit, în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004. Aceste foloase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China şi cheltuielile aferente acestor importuri, precum şi contravalorea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu şi din Bucureşti, relatează Mediafax.