AFI Palace Ploieşti – parteneriat cu CSU Asesoft

Redactia -

AFI Palace Ploieşti – parteneriat cu CSU Asesoft

AFI Palace Ploiești este cel mai nou partener al echipei de baschet, CSU Asesoft.

Cu ocazia primelor partide din semifinale, AFI Palace Ploiești va oferi premii în cadrul unor competiții care vor avea loc în pauzele fiecărui meci.

Astfel, trei spectatori se vor întrece în aruncări de la 3 puncte, având la dispoziție câte 5 încercări.

În urma clasamentului, toți participanții vor câștiga din partea centrului comercial, premii atractive şi alte surprize.

“Suntem onorați să fim partenerii echipei de baschet CSU Asesoft. Performanțele trebuie susținute și trebuie să fie un exemplu de urmat pentru noi toți”, declară Aura Dinu, Director de Marketing, AFI Palace Malls Division.

Întreaga familie a campionilor CSU Asesoft, formată din baschetbalişti, majorete, fani, Asesoft Junior şi Majorete Junior, va găsi în AFI Palace Ploiești gazda perfectă pentru tot ceea ce înseamnă shopping, distracție și petrecerea timpului liber.

Mai mult, aici vor avea loc întâlnirile între campioni și fanii lor, ședințele de autografe și foto, fan shop mobil, sărbătoririle celor mai importante victorii, competițiile sportive alături de ploieșteni ș.a.m.d.