FC Petrolul este ferită de necazuri în plin scandal al arbitrajelor din SuperLigă! În sezonul regular – nici vorbă să fi fost tratată mereu corect!

Dragos Trestioreanu -

FC Petrolul este ferită de necazuri în plin scandal al arbitrajelor din SuperLigă! În sezonul regular – nici vorbă să fi fost tratată mereu corect!

Odată cu apropierea finalului de campionat al ediției 2022-2023 a SuperLigii de fotbal a României, se înmulțesc reclamațiile împotriva arbitrajelor și ale „ajutoarelor” acestora primite din partea VAR. Unele sunt pe deplin îndreptățite, cele mai multe, altele – mai puțin. Combatantă în cel dintâi eșalon, și FC Petrolul Ploiești s-a lovit de decizii contra în sezonul regular, ba chiar și la primul meci din 2023, din aceeași fază a competiției. Ceea ce nu s-a mai întâmplat, din fericire pentru „lupi”, în play-out. Și se vede: primul loc dintre cele 10 echipe calificate în această fază ce are importanța sa. Poziția de lider este de apreciat pentru o nou-promovată, cea mai bună dintre cele trei care au urcat la primul nivel, acum aproape un an. Dar, să analizăm de ce anumite grupări par a nu fi fost, în diverse perioade de timp, în „grațiile” – să zic așa – arbitrilor și mai ales de ce.

Este cât se poate de limpede – astfel încât nu trebuie să ne ascundem după deget – că există echipe favorizate, în vreun fel sau altul, și echipe care nu beneficiază măcar de un arbitraj corect, în SuperLigă, de sus și până jos. M-am tot gândit care sunt „țintă” și cum pot fi ținute sub talpă. Nu am descoperit America, dar cred că, atunci când nu ai lot, degeaba te mai strofoci, căci ești luat în cătare, până când pici „pradă”. Exemplu simplu: CS Mioveni. Paradox, în cel dintâi joc din 2023, acasă, contra FC Petrolul, favorită clară atunci a caselor de pariuri, argeșenii au avut în arbitrul Rareș Vidican un aliat de nădejde, acesta trecând cu vederea un penalti pentru ploieșteni, vizibil și de pe Everest! Și drept urmare, „lupii” au început anul cu un eșec neașteptat, care i-a îndepărtat, cumva, de o calificare în zona de play-off. Ei bine, tot paradox, Petrolul nu părea a fi fost o „țintă”, ante-factum, la Mioveni, având lot mai bun clar decât gazdele. Ce s-o fi întâmplat, însă? Poate să nu se fi dorit a se strica debutul unui fost campion al României, la primul meci pe banca noii sale echipe? Cine știe?!?

Așa, mi-am adus aminte de dueluri precum primul din SuperLigă, pe teren propriu, al găzarilor cu FC Voluntari. Cu gol marcat, la 0-0, de Lucian Dumitriu, dar anulat de VAR, de care a ținut cont centralul George Găman, la fel procedând olteanul și când a pus mingea pe var (alt… var!), la ultima fază a meciului. Una în urma căreia s-a decis câștigătoarea confruntării de debut. OK, Petrolul era nou-promovată, încă nu se știau prea multe de ce lot beneficiază, se mai schimbase față de eșalonul secund, dar ce se auzise, că nu ar avea bani, sunt convins că a apăsat mult pe percepție. Fapt dovedit și de partida, tot de acasă, cu FCU 1948 Craiova, cu gol anulat și jucător important eliminat, după verdicte absolut inexplicabile ale celui bun arbitru româna, culmea! Au mai fost și alte meciuri, și alte faze, în care nou-promovata a mai fost „ciupită” pe ici, pe colo, dar și câte unii zicând că și ajutată. Însă – dacă așa s-a apreciat – cu mult mai puțin ajutor, decât în fazele în care a fost nedreptățită.

O situație care s-a schimbat, dintr-odată, în 2023, cu excepția meciului de la Mioveni, desigur. Petrolul a pierdut cu/la cine era clar că o va face și o va mai face și pe viitor, dacă se va mai auzi iar de un buget subțire, dar a și învins în locuri în care era mai puțin de așteptat că o va face. Și s-a revanșat astfel în fața unor echipe care „ciuguliseră” puncte nemeritate la Ploiești. În play-out, odată cu sosirea lui Marian Copilu, om de fotbal respectat și admirat pentru reușitele de la Unirea Urziceni și CFR Cluj. Prezență discretă, dar cu impact puternic în interiorul sportului rege, s-ar părea că împrumutătorul a impus același respect arbitrilor și asistenților, păstrând evident, cu mult, proporțiile, cu un nume mare din țara noastră. Nu am uitat ce-a declarat, public, Gigi Becali despre respectul și admirația pe care i-o arată arbitrii români lui Gheorghe Hagi!

Evident, Copilu nu-i Hagi și nici nu va fi vreodată, însă nici nu cred că este vreo coincidență cum este arbitrată, acum, FC Petrolul și cum rezolvă VAR-ul toate scăpările arbitrilor. Vezi meciul de la Voluntari, cu golul de 2-2 al lui Seniko Doua, din minutul 89, la o fază identică cu aceea a lui Dumitriu, de la debutul sezonului, precum și penaltiul, transformat de către Constantin Budescu, în prelungirile disputei de acasă cu FC Botoșani (scor final: 1-0). Și, în sfârșit, mai recent, anularea golului de 2-1 al Chindiei Târgoviște, tot pe arena Ilie Oană, fapt care a facilitat, apoi, remontada „galben-albaștrilor”. Deci, ce mai, fără Marian Copilu – greu ar mai fi fost cu arbitrii și cu VAR-ul la Petrolul; cu el – cum se zice – altă mâncare de pește! Nu de alta, dar în absența sa și cu un lot mai modest decât în anii precedenți, cei cu titluri, CFR Cluj a devenit deja o pradă atât de simplă, ca și o zebră neputincioasă în fața atacului unei feline feroce!

De aceea, cine are bani musai să-și facă loturi atât de bune încât, și dacă ar fi tratate incorect de arbitri din minutul 1 în 90, tot ar marca un gol mai mult decât adversara, până la urmă. Altfel, din varii motive, vor fi victime sigure, pentru că, oricum, știți clișeul, adesea repetat: brigada sau arbitrul, ori asistentul/asistenții au avut o zi mai slabă, nimic altceva! Numai că acele zile slabe aduc după sine necazuri mari. Mult mai mari pentru echipe, decât pentru decidenții cu fluiere și stegulețe! Bref, o repet, cine nu vrea să aibă probleme să-și ia șef respectat și admirat! De cine trebuie, firește. Și să mai aibă și lot tare, desigur! Numai astfel va fi mai multă siguranță; în caz contrar – nicio speranță!

Foto: www.fcpetrolul.ro și Youtube