Ce ne facem de astăzi încolo? Cine mai „înscrie” pentru Petrolul? Ne-am lăsat numai pe nea Mircea? Drum lin spre „porțile” Cerului, Nicu Toporan!

Dragos Trestioreanu - oct. 12, 2022

Să fi fost prin vară, într-o noapte, târziu, atunci când am văzut că fusesem căutat, pe o rețea de socializare bine cunoscută, de fostul stoper al Petrolului, George Toporan. Știind că tatăl lui, Nicu Toporan, cel mai mare atacant al clubului găzarilor după Seniorul Mircea Dridea, era grav bolnav, o maladie nemiloasă măcinându-l încet-încet, abia mi-am făcut curaj să îi răspund lui George. Firește, de marea teamă să nu-mi dea o veste tristă. Din fericire, cel puțin atunci, a fost vorba numai de exteriorizarea unei frustări că unui fost mare echipier al Petrolului, aprecia fiul său, nu i se acorda atenția cuvenită sau/și un ajutor atât de necesar unui om suferind.

Am dialogat ore în șir, fiind obișnuiți amândoi cu orele mici. La încheierea conversației, i-am trnasmis, prin George, sănătate multă lui Nicu. Au mai trecut câteva luni și astăzi, miercuri, 12 octombrie 2022, prietenul Marcel Marin, și el fiu de fostă glorie a Petrolului, mi-a dat vestea pe care nu am dorit în niciun chip s-o primesc: se stinsese, ieri noapte, Nicu Toporan! Urcase în Cer să atace, ca și pe Pământ, porțile. Ale Raiului, de data asta, fiindcă a fost un om fără pereche, suflet mare, sportiv la fel, părinte și bunic iubitor, persoană discretă, retrasă acasă în „Nord”, după ce și-a pus ghetele în cui. El, cel din județul Călărași, care – via Slobozia – „descălecase” aici, uimindu-ne pe toți iubitorii sportului rege, mari petroliști. Și, acum, iată povestea ploieșteană a lui Nicolae Toporan, numărul 9 al găzarilor și în Divizia B, și în Divizia A. Și cel care s-a stabilit la noi, unde, cât a jucat, a fost un ZEU, fiind adulat de către suporterii care umpleau până la refuz, meci de meci, indiferent de eșalon, vechiul stadion din „Est”!

Când Nicu juca la Azotul Slobozia, tatăl meu – pe care cred că l-a și întâlnit Sus, deja! – primise sarcina expresă de a se ocupa direct de transferarea la Petrolul a atacantului de care se auzise că făcea furori în avangarda formației ialomițene. Și chiar așa și era, fiindcă părintelui meu i-au trebuit zile întregi de drumuri de la Ploiești la Slobozia, și retur. Și nu unul, nu două, ci mult mai multe, încât abia mai apucam să vorbesc cu el și să aflu stadiul discuțiilor. Pe-atunci, nu era ca și acum, dictau primii secretari, iar peste ei nu puteai să treci cu abilitate în negocieri, impresari ș.a. De fapt, ce negocieri, ce impresari! Era da sau nu! Și azi, și mâine, și poimâine, până la verdictul definitiv. A fost, atunci, în ultima lună a anului 1975, un DA! Atât de mare a fost bucuria tatălui meu pentru rezolvarea aducerii lui Toporan la Petrolul cum nu l-am mai văzut parcă niciodată! Și mă tot întrebam, oare, ce fotbalist era atacantul acela de la Abatorul Slobozia?

Am lăsat statistica pe seama colegilor de breaslă care l-au prins jucând sau chiar l-au cunoscut personal și o să continui altfel povestea de suflet despre NICOLAE TOPORAN. Nu știu cum era Petrolul dinainte de 1989, dar destui fotbaliști aduși din alte orașe ale țării aveau să se stabilească la Ploiești. De ce astăzi nu se mai întâmplă la fel? Fiindcă PETROLUL era o MARE FAMILIE! Și-a fost așa și până la retragere și pentru Nicu Toporan. Un atacant de rasă, care putea marca și-un gol, și două, dar și cinci, într-un singur meci. Lovea mingea din orice poziție, o făcea cu dreptul, cu stângul, cu capul, cu pieptul, iar când ajungea la el, adesea scria… GOL! Se mai scrie azi că nu era vreun jucător tehnic, ci numai un speculativ în gura porții. Nu, era și tehnic, cea mai frumoasă reușită a lui, cel puțin pentru mine, a fost un „exterior” din plin fuleu, din stânga careului mare, cel dinspre „Vlahuță”, din marcajul unui fundaș central care nu știa ce se întâmplă, văzând mingea în plasă! Da, acesta era Nicu Toporan – ATACANTUL! Și sper că, într-o zi, a treia generație, iubitul său nepot, fiul lui George, să fie la fel sau chiar și mai mult, dacă se va putea. Adio, nea Nicule, rămân în ochi cu meciurile, și golurile tale, dar și cu ultima noastra întâlnire, pe o bancă din spatele blocului în care locuiai! Sincere condoleanțe lui George și familiei Toporan! Să vă aduceți mereu aminte de Nicu nu numai ca de un soț, tată și bunic, ci și ca de UN FOST MARE FOTBALIST!