Alarmă de gradul 0 la Petrolul: Laurențiu Marinescu s-a „rupt” din nou!

Redactia -

Alarmă de gradul 0 la Petrolul: Laurențiu Marinescu s-a „rupt” din nou!

Aflat tot mai aproape de a reveni pe gazon, anticipările mergând spre debutul lunii viitoare, căpitanul și play-maker-ul Petrolului, Laurențiu Marinescu (foto sus, în dreapta, alături de preparatorul fizic Nacho Martinez; www.fcpetrolul.ro), a suferit, potrivit siteului oficial al clubului găzarilor, o nouă accidentare, fiindu-i afectat acum meniscul de la piciorul la care a fost operat la începutul verii. Leziunea la menisc a suferit-o la un antrenament de săptămâna trecută, iar ulterior, Marinescu a declarat că, „din fericire, ligamentele nu au fost afectate. Voi merge în Spania pentru o nouă intervenție chirurgicală şi, din câte am înţeles, după două-trei săptămâni îmi voi putea relua antrenamentele. Asta este, poate e mai bine că s-a întâmplat acum şi nu după ce aş fi revenit pe teren”! Astfel, „Marin” va trebui să plece în curând la Madrid, pentru a-și rezolva noua problemă medicală, situație în care va fi greu de crezut că revenirea lui pe gazon se va mai consemna în acest an. Coechipierii lui s-au antrenat, luni seară, pentru prima oară după revenirea din Spania, ședința de pregătire fiind găzduită, la lumina reflectoarelor, de arena Ilie Oană. În schimb, marți, 15 octombrie 2013, www.fcpetrolul.ro notează că „lupii” s-au mutat la baza de la Crângu lui Bot (foto jos; www.fcpetrolul.ro) și s-au antrenat acolo.

În ceea ce privește restul buletinului medical sunt și vești mai bune dinspre tabăra „galben-albaștrilor”, în sensul că – se scrie pe același site – Vlăduț Morar a intrat deja în programul normal de lucru. În schimb, Manasse Ruben Enza-Yamissi, Hamza Younes, Geraldo Alves și Petrolul_antrenament_la_Crangu_lui_Bot_15.X.2013_fcpetrolul.roMarian Dean Beța mai au de așteptat, mai mult sau mai puțin timp, până când vor fi apți de joc 100%, șanse mai mari de revenire având ultimii trei. Toți patru se antrenează, acum, separat de restul efectivului, dar Younes va intra în ciricuitul normal din această săptămână, în vreme ce Enza-Yamissi – încă nu. Se speră ca Beța să-și revină mai repede după contuzia la genunchi suferită în prima repriză a meciului amical de pe „Coliseum Alfonso Perez”, cu Getafe, scor: 1-1, de sâmbătă, 12 octombrie 2013, când a și foast înlocuit, în minutul 34, de Sony Mustivar, pe postul de… fundaș central dreapta, în absența lui Geraldo Alves, indisponibil încă din cauza unei contracturi musculare, și Ovidiu Hoban!

Pe 19 octombrie, SC FC Petrolul Ploiești va reveni la jocurile din campionatul Ligii I, odată cu disputarea celor din etapa a XI-a. Mustivar și coechipierii lui vor prima replica – de la ora 21.30 – nou-promovatei Săgeata Năvodari, care vine după un eșec pe propriul teren, 0-4 cu Pandurii Târgu Jiu, iar anterior pierduse și pe stadionul din bulevardul Ghencea: 0-5 cu Steaua. Confruntarea de la Ploiești va fi preluată în direct de către postul de televiziune DigiSport, pe primul său canal. Cam ciudată ora de disputare, în prime-time, a unui joc care nu are totuși cine știe ce anvergură. Este de sperat totuși ca fanii Petrolului să treacă peste acest impediment și să vină în număr cât mai mare la stadion, pentru a-și ajuta favoriți, prin încurajări, cântece și aplauze, să treacă peste primul eșec ulterior seriei de 26 de meciuri consecutive fără înfrângere. Astfel, se va putea bifa un nou succes pe „Ilie Oană”, după cel din duelul cu CFR Cluj.