ALDE Prahova face opoziţie faţă de deciziile lui Călin Popescu Tăriceanu şi un pas către PSD

Daniel Dimache -

ALDE Prahova face opoziţie faţă de deciziile lui Călin Popescu Tăriceanu şi un pas către PSD

Miercuri seară, Biroul Politic Teritorial ALDE Prahova, forul de conducere al organizaţiei judeţene, s-a întrunit pentru a analiza traiectoria partidului după ieşirea de la guvernare, în contextul în care liderul judeţean, Graţiela Gavrilescu, a fost propusă pentru un nou mandat de ministru al Mediului, de către premierul Viorica Dăncilă, împreună cu alţi doi membri ALDE propuşi şi ei pentru a ocupa posturi de ministru în Guvern, iar Teodor Meleşcanu a fost ales recent preşedinte al Senatului României, susţinut de PSD.

Călin Popescu Tăriceanu a făcut o serie de declaraţii prin care avertizează că îi va elimina din partid pe cei care vor accepta funcţii la putere, în timp ce tot mai mulţi membri ALDE, unii marcanţi, îi contestă calitatea de lider al partidului, cerând un congres în ideea schimbării acestuia din funcţia de preşedinte al formaţiunii politice.

Vă prezentăm comunicatul ALDE Prahova, după întrunirea forului de conducere:

<<COMUNICAT DE PRESĂ,

Referitor la întrunirea Biroului Politic Teritorial ALDE Prahova

În cadrul ședinței de astăzi, membrii Biroului Politic Teritorial ALDE Prahova au analizat efectele deciziilor politice ale partidului și au adoptat, în unanimitate, o rezoluție prin care:

  • Susțin obținerea unui nou mandat de viceprim-ministru și ministru al mediului de către doamna Grațiela Gavrilescu, președinte al organizației județene.
  • Își exprimă dezacordul în legătură cu excluderea din ALDE a domnului Teodor Meleșcanu, senator de Prahova, și sprijină demersurile sale, în calitate de nou președinte al Senatului României.
  • Consideră că Hotărârea Biroului Permanent Central din 03.09.2019 cu privire la modalitatea de sancționare a membrilor ALDE care acceptă funcții publice propuse de alte partide politice contravine prevederilor statutare. Conform art. 19 lit. e, din Statutul ALDE, sancțiunea excluderii pentru membrii BPC și BPEx la propunerea Președintelui partidului se poate lua numai prin hotărârea Delegației Permanente Naționale. Rezultă, deci, foarte clar că Hotărârea din 03.09.2019 încalcă prevederile statutare.
  • Le solicită celor doi, în calitate de reprezentanți la vârf ai organizației prahovene, cea mai puternică filială ALDE din țară, care a contribuit decisiv la formarea Partidului Liberal Reformator, precursor al actualului ALDE, să susțină continuarea proiectelor inițiate, împreună cu PSD, în cadrul guvernării, pentru atingerea țintelor asumate prin programul de guvernare.

Totodată, membrii BPT ALDE Prahova fac apel către toate filialele din țară și către conducerea centrală a partidului să solicite și să inițieze demersurile statutare necesare pentru convocarea Congresului ALDE în perioada imediat următoare finalizării alegerilor prezidențiale.

”Este un moment crucial pentru ALDE! Nu avem voie să mai facem greșeli personale! Și, ca să nu greșim, trebuie să ne consultăm cu membrii și aleșii noștri, cu simpatizanții, pentru că de la ei a venit forța ALDE!

Lor trebuie să le cerem părerea!

Lor trebuie să le dăm socoteală!

Datorită lor ALDE a crescut, incredibil de repede, și a ajuns partid parlamentar și la guvernare.

Și NU din cauza lor, la europarlamentare, ALDE a obținut doar 4%!

În consecință, am procedat, ca întotdeauna: am discutat aceste probleme în organizația mea și voi ține cont de tot ceea ce mi s-a spus.

Sper ca vocea colegilor mei să se facă auzită și la București și să acopere zgomotul de fond, generat de neprietenii ALDE, partid pentru care noi muncim atât de mult!” a declarat Grațiela Gavrilescu la finalul ședinței.>>

Foto arhivă