Alegeri la PDL Prahova. Iată întreaga echipă de conducere

Redactia -

Alegeri la PDL Prahova. Iată întreaga echipă de conducere

Partidul Democrat Liberal Prahova şi-a desemnat, joi, 07 noiembrie 2013, echipa de conducere. În urma alegerilor care s-au desfăşurat în cadrul Consiliului de Coordonare Judeţean, şi la care au participat 394 dintre cei 450 de membri de partid cu drept de vot, deputatul Roberta Alma Anastase a fost reconfirmată în funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a PDL, cu 384 de voturi din cele 388 de voturi valabil exprimate.

 Şi deputatul George Ionescu a fost reinvestit în funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL Prahova, întrunind 371 de voturi din totalul celor 388 de voturi valabil exprimate. În noul mandat, George Ionescu va avea în coordonare departamentul de strategii politice şi comunicare.

 Cel de-al doilea post de prim-vicepreşedinte al PDL Prahova a fost câştigat cu 387 de voturi de Horia Tiseanu, actualul edil al municipiului Câmpina urmând să coordoneze departamentul de politici publice al PDL.

 Pentru funcţia de secretar general al PDL Prahova a fost ales domnul Mihai Apostolache, care a obţinut 385 dintre voturile delegaţilor prezenţi. Totodată, Mihai Apostolache a fost desemnat în unanimitate candidat al judeţului Prahova pentru alegerile europarlamentare ce vor avea loc anul viitor.

 Prezent la eveniment, domnul Vasile Blaga, preşedintele PDL, a felicitat echipa de conducere a PDL Prahova, asigurând totodată că voinţa democrat liberalilor prahoveni cu privire la desemnarea candidatului pentru europarlamentare va fi respectată.

 În Biroul Permanent Judeţean al PDL au mai fost votaţi următorii:

       Secretar general adjunct – Ionică Adrian;

       Secretar general adjunct – Nicolai Marius;

       Trezorier – Tudora Dorin;

       Preşedinte CJRC – Negoi Constantin;

       Preşedinte CJSEL – Alexandru Daniel;

       Vicepreşedinte Departamentul Strategii şi Relaţii Politice – deputatul Dragoş Gunia;

       Vicepreşedinte Departamentul Imagine, Comunicare, Relaţii cu mass-media şi purtător de cuvânt – Ionică Eugen

       Vicepreşedinte Departamentul pentru Politici Economice, Mediu de Afaceri şi Fonduri Europene – Savin Emanoil;

       Vicepreşedinte Politici Sociale, Relaţii cu Sindicate, Patronate, ONG şi Grupuri de Cetăţeni – Botoacă Dorian;

       Vicepreşedinte Departamentul pentru Politici privind Administraţia Publică, Justiţie, Siguranţă Naţională, Ordine Publică şi Siguranţa Cetăţeanului- Nica Robert;

       Vicepreşedinte Departamentul pentru Politici în Agricultură, Silvicultură, Mediu şi Dezvoltare Rurală – Drăgan Nicolae;

       Vicepreşedinte Departamentul pentru Politici în Educaţie, Cercetare, Cultură, Culte, Minorităţi şi Sport – Marin Liviu;

       Vicepreşedinte Departamentul pentru Politici în Sănătate – Matei Alexandru;

       Secretar executiv, preşedinte pentru Strategii Politice – Burlacu Cristian;

       Secretar executiv, preşedinte Comisia pentru economie, finanţe, fonduri europene şi mediu de afaceri – Niţoi Constantin;

       Secretar executiv, preşedinte comisia pentru muncă, protecţie socială, sindicate, patronate, ONG şi gruprui de cetăţeni – Diaconu Vasilică;

       Secretar executiv, preşedinte comisia pentru dezvoltare locală şi regională – Morărescu Costel;

       Secretar executiv, preşedinte comisia pentru agricultură, silvicultură, mediu şi dezvoltare rurală – Cristian Apostol;

       Secretar executiv, preşedinte comisia pentru educaţie, cercetare, cultură, culte, minorităţi şi sport – Nica Justinian;

       Secretar executiv, preşedinte comisia pentru sănătate – Crăciun Roxana.

 

Din Biroul Permanet Judeţean al PDL Prahova mai fac parte, de drept, preşedinţii şi prim-vicepreşedinţii celor 12 colegii, precum şi deputaţii şi senatorii aleşi pe listele PDL.

 

Astfel, au rang de vicepreşedinte ai PDL Prahova, de drept:

       Volosevici Andrei, senator PDL ales pe colegiul 5 Senat;

       Neagoe Daniel, preşedinte Colegiul 1, Valea Prahovei;

       Cord Bogdan, preşedinte Colegiul 2, Câmpina;

       Ionescu Radu, preşedinte Colegiul 3, Băicoi;

       Niţă Dragoş, preşedinte Colegiul 4, Slănic;

       Apostolache Mihai, preşedinte Colegiul 5 Vălenii de Munte;

       Gunia Dragoş, deputat PDL ales pe colegiul 6 Camera Deputaţilor, Măgurele;

       Ciolac Dan, preşedinte Colegiul 7 Urlaţi;

       Cornea Dănuţ, preşedinte Colegiul 8 Mizil;

       Ionescu George, deputat PDL ales Colegiul 9 Camera Deputaţilor, Târgşoru Vechi;

       Adrian Dobre, copreşedinte Colegiul 10 Ploieşti Sud;

       Roberta Alma Anastase, deputat ales Colegiul 11 Ploieşti Vest;

       Popovici Elisabeta, preşedinte Colegiul 12 Ploieşti Nord.

 

Cu rang de secretari executivi, de drept membri în BPJ ai PDL Prahova sunt:

       Ivaşcu Claudiu, prim-vicepreşedinte Colegiul 1, Valea Prahovei;

       Moldoveanu Alin, prim-vicepreşedinte Colegiul 2, Câmpina;

       Stătescu Ciprian, prim-vicepreşedinte Colegiul 3 Băicoi;

       Manole Adrian, prim-vicepreşedinte Colegiul 4 Slănic;

       Donache Gheorghe, prim-vicepreşedinte Colegiul 5 Vălenii de Munte;

       Tudoran Gabriel, prim-vicepreşedinte Colegiul 6 Măgurele;

       Panait Constantin, prim-vicepreşedinte Colegiul 7 Urlaţi;

       Ionică Eugen, prim-vicepreşedinte Colegiul 8 Mizil;

       Oprescu Nicolae, prim-vicepreşedinte Colegiul 9 Târgşoru Vechi;

       Neagu Puiu, prim-vicepreşedinte Colegiul 10 Ploieşti Sud;

       Tudora Dorin, prim-vicepreşedinte Colegiul 11 Ploieşti Vest;

       Popovici Elisabeta, prim-vicepreşedinte Colegiul 12 Ploieşti Nord.

 

Membri de drept în Biroul Permanent Judeţean mai sunt şi preşedinţii organizaţilor interne ale PDL Prahova:

       Cord Ovidiu, preşedinte organizaţia oamenilor de afaceri a PDL Prahova;

       Grama Cezar, preşedinte organizaţia de tineret a PDL Prahova;

       Clinciu Monica, preşedinte organizaţia de femei a PDL Prahova;

       Mateescu Radu, preşedinte organizaţia de pensionari a PDL Prahova.