Alegeri prezidenţiale 2025, turul I, 4 mai. Informaţii pentru alegători
Redactia -

Duminică, 4 mai, are loc primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Votul se desfăşoară între orele 7:00 si 21:00. Alegatorii care se afla la sediul sectiei de votare sau care asteapta la rand pentru a vota la ora 21:00 vor putea exercita dreptul de vot pana cel tarziu la ora 23:59.
Alegatorii care la ora locala 21:00 (nu mai tarziu de ora locala a Romaniei 21:00), se afla la sediul sectiei de votare ori stau la rand pentru a vota, isi pot exercita dreptul electoral pana cel tarziu la ora locala 23:59, dar nu mai tarziu de ora locala a Romaniei 23:59.
Al doilea tur al alegerilor prezidentiale 2025 se desfasoara pe 18 mai.
Alegatorii isi prezinta actele de identitate operatorilor de calculator, care preiau si introduc datele personale ale alegatorilor in Sistemul informatic de monitorizare a prezentei la vot si de prevenire a votului ilegal. Alegatorii voteaza separat in cabine inchise, aplicand stampila cu mentiunea “VOTAT” inauntrul patrulaterului care cuprinde numele candidatului pentru care opteaza. Alegatorul care, din motive temeinice, constatate de presedintele biroului electoral al sectiei de votare, nu poate sa voteze singur are dreptul sa cheme in cabina de votare un insotitor ales de el, pentru a-l ajuta. Acesta nu poate fi din randul persoanelor acreditate, al membrilor biroului electoral al sectiei de votare sau al candidatilor.