Alertă după atacul cibernetic asupra CONPET. Risc privind datele cu caracter personal

Redactia -

Alertă după atacul cibernetic asupra CONPET. Risc privind datele cu caracter personal

„Având în vedere atacul cibernetic din data de 03.02.2026, care a afectat infrastructura IT a CONPET S.A., vă informăm că acest incident se află în prezent în faza de analiză și investigare, desfășurată în colaborare cu specialiști din cadrul Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC). Scopul acestei investigații este identificarea modului în care atacul a fost realizat și evaluarea impactului asupra sistemelor informatice ale societății.

În cadrul evaluărilor preliminare, a fost identificat riscul ca anumite date cu caracter personal gestionate de societate să fi fost exfiltrate. Menționăm că, la acest moment, nu este posibilă stabilirea cu exactitate a volumului de date afectate sau a persoanelor vizate de acest incident, întrucât analiza tehnică este încă în desfășurare.
În acest context, și având în vedere natura posibilă a datelor accesate neautorizat, considerăm important să atenționăm toate părțile potențial afectate asupra riscului de a fi contactate de persoane care ar putea încerca diverse forme de fraudare, folosind pretextul unor identități sau situații credibile. Această abordare preventivă este necesară pentru a reduce șansele ca eventuale tentative de inginerie socială să aibă succes”, transmite CONPET.
ATENȚIE!!!
„Vă rugăm să manifestați prudență ridicată în fața oricăror solicitări chiar cu caracter urgent, primite telefonic, prin e‑mail sau alte mijloace electronice, chiar dacă acestea par a proveni de la instituții, organizații sau persoane cunoscute. În astfel de situații, vă recomandăm să verificați autenticitatea solicitării contactând instituția sau persoana respectivă folosind date de contact oficiale, nu cele primite în mesajul suspect.

Exemplu: Dacă sunteți contactați telefonic de o persoană care pretinde că reprezintă o instituție bancară și vi se solicită realizarea unei acțiuni urgente, vă rugăm să nu răspundeți solicitării și să contactați direct banca folosind coordonatele oficiale publice, pentru a verifica dacă solicitarea este legitimă”, transmite compania.