Alexandru Băloi, reţinut de DNA pentru o mită de 3.000 de lei

Mihai Ciobanu -

Alexandru Băloi, reţinut de DNA pentru o mită de 3.000 de lei

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 27.08.2015, ora 01,30, până la data de 28.08.2015, ora 01,30, a inculpatului BĂLOI ION-ALEXANDRU, manager al Spitalului Județean de Urgență Ploiești, la data săvârșirii faptei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.

Din ordonanța întocmită de procurori a rezultat că există date și probe potrivit cărora : 

În perioada aprilie 2014 – iulie 2015, inculpatul Băloi Ion Alexandru, în calitate de manager al Spitalului Județean de Urgență Ploiești, a primit de la un om de afaceri (denunțător în cauză), în mod repetat, sume de bani reprezentând un procent de circa 20% din valoarea facturilor emise de firma acestuia din urmă în baza unui contract de servicii încheiat cu unitatea spitalicească menționată.
Mai mult, inculpatul chiar a tergiversat efectuarea plăților respective pentru a-i determina pe reprezentanții firmei să-i remită comisionul convenit din valoarea facturilor.
Din conținutul probatoriului a rezultat faptul că, foloasele necuvenite, remise inculpatului Băloi Ion Alexandru în perioada respectivă, se ridică la suma totală de circa 6.500 lei și au fost remise în trei tranșe, ce se coroborează cu retragerile de numerar din contul societății atât din punct de vedere al datei cât și al procentului – circa 20% din valoarea facturilor achitate.
În același context, la data de 26 august 2015, inculpatul Băloi Ion Alexandru a primit de la martorul denunțător suma de 3.000 de lei pentru a aproba efectuarea plății facturilor restante emise de societatea omului de afaceri și pentru a încheia cu acesta din urmă fie un act adițional la un contract de mentenanță deja existent fie un nou contract de service pentru unele aparate medicale.
La aceeași dată, procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, asupra inculpatului fiind găsită suma de 3.000 lei. 
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații. 
Inculpatului Băloi Ion-Alexandru i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentat, la data de 27 august 2015, Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE AL DNA