Alexandru Băloi – trimis în judecată de DNA pentru luare de mită

Mihai Ciobanu -

Alexandru Băloi – trimis în judecată de DNA pentru luare de mită

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului BĂLOI ION ALEXANDRU, medic, manager al Spitalului Județean de Urgență Ploiești, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 

În perioada aprilie 2014 – iulie 2015, inculpatul Băloi Ion Alexandru, în calitate de manager al Spitalului Județean de Urgență Ploiești, a primit de la un om de afaceri (denunțător în cauză), în mod repetat, sume de bani reprezentând un procentaj de aproximativ 20% din valoarea facturilor emise de firma acestuia din urmă, în baza unui contract de servicii încheiat cu unitatea spitalicească menționată.
Mai mult, inculpatul chiar a tergiversat efectuarea plăților respective pentru a-i determina pe reprezentanții firmei să-i remită comisionul convenit din valoarea facturilor.
Din conținutul probatoriului a rezultat că foloasele necuvenite remise inculpatului Băloi Ion Alexandru, în perioada menționată, se ridică la suma totală de 6.500 lei și au fost remise în trei tranșe, ce se coroborează cu retragerile de numerar din contul societății omului de afaceri, atât din punct de vedere al datei cât și al procentajului– circa 20% din valoarea facturilor achitate.
În același context, la data de 26 august 2015, inculpatul Băloi Ion Alexandru a primit de la martorul denunțător suma de 3.000 de lei pentru a aproba efectuarea plății facturilor restante emise de societatea omului de afaceri și pentru a încheia cu acesta din urmă fie un act adițional la un contract de mentenanță deja existent, fie un nou contract de service pentru unele aparate medicale.
La aceeași dată, procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, asupra inculpatului fiind găsită suma de 3.000 lei. 

În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului Băloi Ion Alexandru. 

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații. 

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asiguratorii dispuse în cauză. 

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE AL DNA