Discuțiile despre plecările de la Petrolul ’52, în „mercato de iarnă”, sunt în toi, ba chiar s-au lansat și „certitudinile” în acest sens! Deocamdată, nu a plecat niciun jucător, dar se întrevede o revenire a altuia cât de curând!

Dragos Trestioreanu -

Discuțiile despre plecările de la Petrolul ’52, în „mercato de iarnă”, sunt în toi, ba chiar s-au lansat și „certitudinile” în acest sens! Deocamdată, nu a plecat niciun jucător, dar se întrevede o revenire a altuia cât de curând!

Despre eventualitatea ca unul dintre mijlocașii de bandă ai echipei „lupilor”, Alexandru Saim Tudor (foto sus și jos), să fie împrumutat, în „mercato de iarnă”,  la o altă echipă, la care să joace mai mult, așa cum sună un clișeu din lumea sportului cu balonul rotund, precum și a altor fotbaliști ai găzarilor, am scris spre finalul anului trecut. Aflat pe o listă care mai cuprinde câțiva coechipieri de-ai săi, Saim Tudor este vizat de către două echipe din același eșalon cu ACS Petrolul ’52 Ploiești. Una cu șanse foarte mari de a bifa play-off-ul, FC Buzău, alta – sigură de prezența în play-out, fosta retrogradată din vara anului trecut CSM Poli Iași. La cea din urmă este dorit de-un fost antrenor al „lupilor”, Costel Enache. Însă, de la a fi făcută public intenția ca jucătorul originar în Râmnicu Sărat să fie detașat și cvasi-certitudinea că, geografic, el va opta pentru cea dintâi grupare, aflată aproape de orașul natal, cum s-a mai scris, mai este totuși ceva cale de parcurs. Real este că ambele cluburi și-l doresc cu adevărat și speră să îl convingă să semneze. Însă, așa cum este normal în cazul împrumuturilor, dorința fotbalistului trebuie să primeze. Și așa va fi! Deocamdată, Saim nu și-a făcut cunoscută opțiunea, dar mai are timp până la reunirea de luni, 10 ianuarie, cel puțin. De altfel, ca și toți ceilalți care se află pe aceeași listă.

Dacă despre plecări de la clubul găzarilor s-a mai vorbit, despre posibilele sosiri – deloc. Dar se întrevede că, în curând, va reveni un fost junior al defunctei SC FC Petrolul, care este posibil să semneze, în câteva zile, un nou contract cu fosta sa formație. Până când nu se va usca și cerneala pe noul angajament, oficialii petroliști nu sunt dispuși să mai ofere și alte… indicii despre posibilul viitor înregimentat. Unul care se speră să fie văzut la față pe 10 ianuarie. Cu siguranță însă că vor urma și alte sosiri, dar așa cum am mai scris, acestea nu vor fi în număr mare, ci doar vor dubla posturile pe care titularii nu au avut contracandidați până acum sau nu au fost unii chiar pe măsură. Și numele acestora vor fi cunoscute nu peste mult timp, cu siguranță.

Foto: www.fcpetrolul.ro