Altădată „nașul” Viitorului, Petrolul a ajuns de-un an… finul „Regelui”!

Dragos Trestioreanu -

Altădată „nașul” Viitorului, Petrolul a ajuns de-un an… finul „Regelui”!

Așteptat cu mari speranțe de c[tre noul antrenor al Petrolului, Constantin Schumacher, și de actualii săi jucători, destui veniți în această iarnă la Ploiești, meciul cu Viitorul Constanța, echipă de pe ultima treaptă a podiumului Ligii 1 Orange, a avut un epilog de… deja-vu, „lupii” cedând, pentru a treia oară consecutiv în mai puțin de un an, în fața „puștilor” lui Gică Hagi. Asta și ca rezultat al verdictului picat ca un trăsnet pe la începutul lui 2015 – intrarea în insolvență a clubului găzarilor. Dacă altădată, Petrolul era favorită certă – și-și confirma acest statut – a unei partide cu Viitorul, situația s-a schimbat la 180 de grade, fapt dovedit și de confruntarea de duminică seara de pe arena „Ilie Oană”, una pe care au venit în jur de doar 2.000 de iubitori ai fotbalului, oaspeții neavând nici măcar un fan în sectorul rezervat galeriei formației adverse!

Prima repriză a fost ceva absolut de neimaginat chiar și pentru cel mai… pesimist susținător al „galben-albaștrilor”: nici măcar un șut la poartă sau pe spațiul acesteia nu le-au oferit petroliștii de pe teren! Au fost doar două începuturi de faze ceva mai periculoase, care nu s-au putut numi însă nici măcar jumătăți de ocazie. În schimb, deși au început mai greu să lege jocul, oaspeții au dat primul semn că au venit să câștige la Ploiești, atunci când Benzar nu a cadrat de puțin un șut în cross, de pe dreapta, în minutul 18. Mai mult, peste numai 360 de secunde, au și marcat, dar – norocul ploieștenilor – centralul Marcel Bârsan nu a validat reușita lui Chițu, în mod eronat, mergând pe mâna asistentului brăilean de la tușa doi, Marius Marchidanu, a cărui apreciere că jucătorul Viitorului și-ar fi reactivat pozția de ofsaid după șutul coechipierului Marin și respingerea în față a lui Cobrea a fost complet eronată. Până la finele primului mitan, achiziție importantă a Viitorului, mijlocașul spaniol Pablo de Lucas a dat fiori la două faze, în care numai norocul l-a salvat pe căpitanul Petrolului de deschiderea scorului, de către băieții lui Hagi. Mai întâi, a pus capul, la 9 metri, în urma unei lovituri libere executată de pe dreapta de același Marin, însă mingea a ocolit aproape milimetric bara de la colțul lung (32), iar apoi, a trimis, din careul mic, peste transversală, într-o fază în care petrolistul Mișelăricu s-a accidentat, având nevoie de îngrijirile medicului (42). Însă, cea mai clară oportunitate de a „dezgheța” tabela a avut-o puțin mai devreme un alt fost „lup”, Rusu (40), el „suflându-i” mingea… coechipierului Chițu, lansându-se singur spre buturile adverse, dar – cum și-a cam prelungit balonul – a ajuns să tragă, cu ochii închiși, direct în goal-keeper-ul advers, ieșit curajos dintre buturi, la 10 metri, ușor lateral stânga. Cu un minut înainte de pauză, s-a consemnat o fază absolut identică, masivul fundaș central francez Goulon aruncând perfect, cu efect, o minge peste lenta defensivă a Petrolului, Chițu a pornit-o spre poarta gazdelor, foarte sigur pe el, dar l-a… imitat pe Rusu, șutând tot în blocajul temerarului Cobrea, de la 12 metri, lateral stânga. Astfel încât, cu multă, foarte multă baftă, trupa lui Schumacher a plecat la vestiare fără vreun gol primit. Dar și fără să marcheze. Nici nu aveam cum, dacă nu a periclitat nicodată buturile adverse!!!

Deși se făcuseră destule greșeli în avanposturi, cei doi tehnicieni nu au considerat necesar să trimită la reluare forțe proaspete pe teren. O suprafață ce nu a arătat deloc rău, știută fiindu-i calitatea din toamna trecută și că suntem, totuși, încă în iarnă. La opt minute după ce arbitrul Bârsan a dat din nou drumul la joc, a bifat și Petrolul primul șut la și pe poartă din acest meci, culmea tocmai un fundaș lateral, Mișelăricu, putându-se lăuda că a „spart gheața” la acest capitol statistic, șutul lui de la 22 de metri, de pe dreapta, fiind blocat de fostul titular al buturilor găzarilor, Pecanha, în doi timpi. Însă, până la deschiderea scorului, cei de la Viitorul au replicat prin Rusu (55), care a reluat cu capul, din careul mic, paralel cu linia porții, după o centrare foarte bună a lui Benzar, de pe dreapta. Peste doar trei minute, talentatul Marin l-a copiat pe Goulon, aruncând și el un balon peste defensiva ploieștenilor, Pablo de Lucas a urmărit mingea, plecând de la limita ofsaidului, a preluat elegant cu stângul și imediat a „înțepat-o”, cu același picior, pe lângă fostu-i coleg de echipă Cobrea, a cărui ieșire dintre buturi nu a mai fost cu același noroc ca și în prima repriză. Imediat după reușita sa, spaniolul și-a înfrânat gesturile de bucurie, în semn de respect pentru suporterii Petrolului!

Golul de 1-0 a venit ca o lovitură de măciucă în tabăra petrolistă, care a fost surprinsă, după alte trei minute, de o lansare de manual a lui Goulon pentru colegu-i din apărare, Ganea, cross-ul fundașului stânga, de la 15 metri, stânga, din unghi de 45 de grade, mergând direct la colțul lung, pe lângă un portar advers rămas fără replică. La 0-2, zarurile păreau deja aruncate. Dar, o mică rază de speranță, măcar pentru o egalare, a apărut în minutul 65, atunci când, după o „canonadă” la poarta lui Pecanha, cel care a apucat să respingă la reluarea lui Pacar, din 8 metri, s-a dictat lovitură de pedeapsă, ulterior șutului lui Zoubir deviat, din careul mare, cu cotul, de Goulon. Paolucci (foto, al doilea de la dreapta la stânga; www.sportpictures.eu) a șutat în dreapta goal-keeper-ului brazilian, care a ghicit colțul, numai că execuția italianului a fost perfectă, pentru 1-2 . După ce a luat din plasă obiectul de joc, „macaronarul” – la primul său gol oficial pentru Petrolul – a îndemnat, cu gesturi largi, asistența să-și susțină echipa de suflet, pentru a obține ceea ce părea a fi fost cvasi-imposibil la un moment dat, adică măcar un punct. Un alt italian, Prestia, ar fi putut înfăptui… mica minune. Dar, în minutul 89, voleul său din fața careului de „6 metri”, puțin lateral dreapta, s-a dus mult peste transversală, irosindu-se astfel lovitura liberă executată de Ziani, în cooperare cu Pulhac, și devierea cu capul a lui Michail, cel care câștigase duelul „uriașilor” – cu Goulon. Până atunci, Gavrilă (72) bătuse modest o lovitură liberă de la 25 de metri, din poziție centrală, direct pe mijlocul porții, fără probleme pentru Pecanha. Dar și Nedelcu își cam bătuse joc de o altă fază fixă (75), „înălțând zmeul”. În sfârșit, parcă… invidios pe colegul de brigadă, Marchidanu, și asistentul de la tușa unu, Andrei Constantinescu, a comis-o în minutul 77, trecând cu vederea ofsaidul clar în care se afla Tănase, deschis printr-o senzațională rabona de către Pablo de Lucas. Tânărul atacant s-a deplasat spre dreapta, l-a „culcat”, din fentă, pe Cobrea, ieșit a „n”-a oară dintre buturi, a mai condus mingea paralel cu linia porții și a tras, apoi, în… Pulhac, lipit – în disperare de cauză – de bara de la colțul scurt. Și asta a fost totul, adică Petrolul – Viitorul 1-2 (0-0), al doilea eșec consecutiv din 2016 al „lupilor”, respectiv același scor ca și la Ovidiu, în etapa a XXIV-a, la meciul cu CSMS Iași, de data aceasta favorabil lui Cernat și compania.

PETROLUL: Cobrea (cpt) 6 – Mișelăricu 5.5, Prestia 5.5, Benga 6, Pulhac 6 – Guerriero 5.5 (59 – Ziani 5.5) – Gavrilă 5 (85 – Michail), Bucșa 6, Zoubir 6, Pacar 5.5 (79 – L. Marinescu) – Paolucci 6.5. Antrenor: Constantin Schumacher.

VIITORUL: Pecanha 6.5 – Benzar 6.5, Goulon 6.5, Boli 7, Cr. Ganea 8 – R. Marin 7.5 (59 – Fl. Tănase 6.5), Nedelcu 7 – A. Chițu 6, Cernat (cpt) 6.5 (83 – Fl. Coman), Pablo de Lucas 8 – Vl. Rusu 5.5 (70 – Hodorogea 6.5). Antrenor: Gheorghe Hagi.

Au arbitrat: Marcel Bârsan 6 – Andrei Constantinescu 5 (ambii din București) și Marius Marchidanu 4 (Brăila).

Arbitru de rerzervă: Ionuț Coza (Cernica, județul Ilfov).

Observatori: Mircea Călin (București), pentru joc, și Patrițiu Abrudan (Cluj), pentru arbitraj.

Cartonașe galbene: Bucșa (19), Benga (51), R. Marin (52), Goulon (65).

În ultima etapă a sezonului regular, găzarii se vor deplasa la Timișoara, pentru a oferi replica unei echipe, ACS Poli, pe care, toamna trecută, nu a reușit s-o învingă din trei încercări – câte una în campionat, Cupa Ligii și, respectiv, Cupa României. La conferința de presă de după meciul de duminică, tehnicianul „galben-albaștrilor” a promis, ca și înaintea deplasării la Craiova și disputei cu Viitorul, victoria, dar doza de optimism a fanilor a ajnuns deja la… cota de avarie!