Ambasadoarea Finlandei, în vizită la Ploiești

Daniel Dimache -

Ambasadoarea Finlandei, în vizită la Ploiești
Primarul municipiului Ploiești, Andrei Liviu Volosevici, a primit, astăzi, vizita de lucru a Ambasadorului Republicii Finlanda în România, Excelența Sa, doamna Marjut Akola.
La discuțiile oficiale au fost prezenți și viceprimarul municipiului Ploiești, domnul Daniel Nicodim, viceprimarul municipiului Ploiești, doamna Magdalena Trofin, precum și administratorul public al municipiului Ploiești, doamna Simona Albu.
Ambasadorul Republicii Finlanda în România, Excelența Sa, doamna Marjut Akola, a declarat, cu acest prilej, interesul pentru identificarea și dezvoltarea unor oportunități bilaterale de cooperare în domeniile educației, sănătății și gestionării deșeurilor. Un punct distinct pe agenda discuțiilor a fost legat de posibilitatea construirii unui incinerator pentru deșeuri, la Ploiești.
Edilul șef al municipiului Ploiești, domnul Andrei Liviu Volosevici, a mulțumit pentru intențiile exprimate de Ambasadorul Republicii Finlanda în România, Excelența Sa, doamna Marjut Akola, care ar conduce la un valoros schimb de cunoștințe, experiențe și bune practici între orașul nostru și partenerii finlandezi.
De asemenea, primarul municipiului Ploiești, domnul Andrei Liviu Volosevici, a subliniat dorința de aprofundare a cooperării la nivel economic cu partea finlandeză, în special în domeniile indicate în contextul dialogului purtat astăzi, urmând în acest sens să se stabilească o întâlnire de lucru viitoare la care să fie prezenți și reprezentanții instituțiilor și organismelor locale din sectoarele de activitate respective.