Ambasadorul Franţei vine, luni, la Ploieşti

Redactia -

Ambasadorul Franţei vine, luni, la Ploieşti

Alianța Franceză din Ploiești are plăcerea de a anunța vizita Excelenței sale, Nicolas Warnery, Ambasadorul Republicii Franceze în București, în ziua de luni, 3 martie, începând cu orele 10, care răspunde astfel invitației lui Emil Drăgănescu, Prefectul Județului Prahova.

Vizita cuprinde întâlniri în cadrul Instituției Prefectului-Județul Prahova, Consiliului Județean Prahova, al Primăriei Municipiului Ploiești, al Camerei de Comerț și Industrie Prahova.

Ambasadorul va vizita Alianța Franceză, iar începând cu orele 11, în sala Marea Unire din Palatul Culturii, se va întâlni cu copiii, elevii, profesorii participanți la Festivalul Lecturii, ‘Lire en fête’, eveniment în cadrul proiectului finanțat de Consiliul Județean Prahova.